TIMIȘOARA. Muzică de promenadă, teatru de păpuși, spectacole și concerte. De toate acestea vor avea parte timișorenii sâmbătă, 12 octombrie, când municipalitatea organizează în Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii, între orele 10-20, prima ediţie românească a Zilei Serviciilor Publice.
Ziua Serviciilor Publice a fost gândită de Naţiunile Unite ca o amplă desfăşurare de forţe, la care participă instituţiile de însemnătate publică.
În premieră, toamna aceasta, în cele două pieţe centrale ale Timişoarei, respectiv Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii, peste 20 de instituţii vă aşteaptă cu standuri, utilaje, demonstraţii specifice, muzică şi teatru.
Deschiderea oficială a pavilioanelor va avea loc la ora 10, în paralel cu un spectacol oferit de Casa de Cultură a Municipiului, pe scena amplasată în Piaţa Unirii.
La ora 11, pe scena centrală, vor urca primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi primarul oraşului München, Hep Monatzeder, invitatul special al zilei.
Ziua Serviciilor Publice va mai oferi vizitatorilor spectacole de teatru ale Teatrului pentru Copii şi Tineret MERLIN şi Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, un moment artistic al Casei de Cultură a Studenţilor, un concert al Fanfarei Garnizoanei Timişoara şi un concert rock al trupei Desant.
Copiii, tinerii în general, vor avea parte de numeroase surprize la standurile instituţiilor participante, mini concursuri, demonstraţii, oferirea de materiale promoţionale.
PROGRAM
ORA 10,00 – Muzică de promenadă – Moment oferit de Casa de Cultură a Municipiului Timişoara
ORA 11,00 – Deschiderea oficială în prezenţa aleşilor locali şi ai reprezentanţilor oraşului München
ORA 11,30 – Fanfara Garnizoanei Timişoara
ORA 12,30 – Spectacol Teatrul pentru Copii şi Tineret MERLIN
ORA 13,30 – Spectacol de mişcare cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
ORA 17,00 – A