Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strada Turnului, redeschisă cu şase luni înainte de termen

Publicat in Tribuna, marți 8 octombrie 2013 ·

de Sorana MAIER

07 octombrie 2013 22:49

6 vizualizari

A-A+

Cu şase luni mai repede decât termenul prevăzut în contract, strada Turnului a fost redeschisă ieri traficului. Zone pietonale, spaţii verzi şi 125 de locuri de parcare au fost create aici. Cişmeaua şi fântâna care vor decora zonele de agrement vor fi montate până la finalul lunii.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost prezent ieri pe strada Turnului pentru a marca redeschiderea ofi­cială a traficului, după lucrări care au costat peste 3 mi­lioane lei şi s-au făcut cu fon­duri europene.

"Lucrarea face parte dintre cele cofinanţate din fonduri europene, prin Programul Ope­raţional Regional. Ter­menul prevăzut în contract este de 18 luni, constructorul s-a mişcat foarte bine şi iată că mai este o jumătate de an şi putem practic să dăm strada în trafic. În zona Pieţei Cibin mai sunt câteva detalii de rezolvat, dar având în ve­dere că Turnului este o stra­dă importantă pentru Ora­şul de Jos o dăm în trafic cu câ­teva restricţii în capete. Lucra­rea a fost destul de complexă având în vedere că este zonă istorică, s-au schim­bat reţe­le, apă, canal, întreg caro­sabilul", a spus Iohannis.

Lucrările au presupus rea­bilitarea reţelelor de distri­bu­ţie de apă potabilă şi a ca­na­li­zării pluviale, a fost refă­cut ca­rosabilul şi trotuarele, dar şi o parte din reţeaua de ilu­minat public, fiind instalaţi stâlpi şi corpuri de iluminat noi.

Şi locurile de parcare au fost reconfigurate. Parcarea din faţa clădirii PIM a fost inclusă şi aceasta în lucrări, rezultând 61 de locuri, iar zona de parcare de pe ali­niamentul străzii a fost ame­najată cu pavaj din piatră cubică. În total, această stra­dă oferă 145 de locuri de parcare.

Zone pietonale şi verzi

O amenajare mai specială a fost realizată de constructor în Piaţeta Târgu Peştelui şi pe pla

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°