Excelenţa Sa Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii în România, a efectuat luni, 7 octombrie, o vizită la Primăria Târgu-Mureş unde s-a întâlnit cu Dorin Florea, primarul municipiului. „Memorandumul semnat cu IBM pentru crearea la Târgu-Mureş a unui important centru de cercetare IT în domeniul medical, coagularea universităţilor într-un puternic consorţiu universitar mixt, crearea unui centru medical teritorial, dezvoltarea zonei periurbane, implementarea celor 6 proiecte regionale majore aflate pe agenda municipalităţii, realizarea unui centru olimpic şi de agrement – toate acestea pledează, în contextul regionalizării şi descentralizării, pentru un Târgu-Mureş puternic, capabil să reziste mediului concurenţial”, a subliniat primarul Dorin Florea. Potrivit Biroului de presă al Primăriei Târgu-Mureş, oaspetele britanic a apreciat această viziune a viitorului din perspectiva unui important centru logistic cu influenţe regionale şi naţionale, exprimându-şi disponibilitatea de a facilita acordarea de sprijin şi consultanţă din partea comunităţii britanice pentru materializarea acestor proiecte.
Excelenţa Sa Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii în România, a efectuat luni, 7 octombrie, o vizită la Primăria Târgu-Mureş unde s-a întâlnit cu Dorin Florea, primarul municipiului. „Memorandumul semnat cu IBM pentru crearea la Târgu-Mureş a unui important centru de cercetare IT în domeniul medical, coagularea universităţilor într-un puternic consorţiu universitar mixt, crearea unui centru medical teritorial, dezvoltarea zonei periurbane, implementarea celor 6 proiecte regionale majore aflate pe agenda municipalităţii, realizarea unui centru olimpic şi de agrement – toate acestea pledează, în contextul regionalizării şi descentralizării, pentru un Târgu-Mureş puternic, capabil să reziste mediului concurenţial”, a subliniat primarul Dorin Florea. Potrivit