Povestea:
Ce loc sa fie mai prielnic unei discutii prietenesti decat bucataria!? Cata vreme se face cafeaua, poti sa vorbesti despre orice iti place. Despre bucate, cu atat mai mult. Deschid usa frigiderului si... amicul meu - violonist si pescar sportiv - observa ca doi pesti asteapta sa fie pregatiti pentru pranz. Ma intreaba scurt: "Ce gatesti?" "Pastravi la gratar" - spun. "Alta reteta nu stii?" "Ba da". Si-i enumar: prajit, cu sos de vin, gratinat. "Dar pe pat de legume stii sa-l faci?" Recunosc ca nu l-am mai preparat asa. Si atunci observ cum se destinde. E multumit. Poate sa ma invete ceva ce eu nu stiu. Si eu sunt multumita, pentru ca am o "filosofie" foarte simpla: orice zi in care am invatat ceva e o zi castigata.
Dupa cafea si dupa siesta obligatorie - scurtata cat se poate de mult, caci nerabdarea e mare - ne concentram atentia asupra celor doi pastravi. Sunt din soiul numit "somonat", soi numai de crescatorie. Pastrav-curcubeu. "In Occident", imi spune, "acest soi se inmulteste masiv in crescatorii, iar amatorii platesc pentru o sedinta de dat la pastrav". "Acolo, in crescatorii?" Sunt nedumerita. "Nu, ce farmec ar mai avea? Sunt lacuri special amenajate pentru pescuit. Se stie, de exemplu, ca intr-o anume zi va veni un numar de pescari amatori, se aduce pestele din bazinul pastravariei, se rastoarna si... restul e chestiune de noroc". Din punctul meu de vedere, asta seamana foarte bine cu vanatorile aranjate ale lui Ceausescu. Dar nu comentez. N-am dat la peste decat in copilarie, cu undita din nuia de alun.
"Ehei, alta e viata la noi! Stai sa vezi ce am patit pe apa Bistrei. Urc intr-o toamna pe munte. Cu tot ce-mi trebuie. Undita, muste, nimfe... Ce mai! Apa - tulbure. Plouase in ajun. Stiu, cel mai usor e sa pescuiesti in apa tulbure. Pestele nu te vede pe tine, rapitorul rapitorului... Dar nu are nici un farmec. Asa
