Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Una dintre cele mai bătrâne femei din Sfântu Gheorghe a împlinit 100 de ani

Publicat in Covasna Media, luni 7 octombrie 2013 ·

Una dintre cele mai bătrâne femei din Sfântu Gheorghe, Kiss Etelka, a împlinit pe 6 octombrie 100 de ani, ocazie cu care autoritățile locale i-au pregătit un tort și câteva cadouri, felicitând-o pentru vârsta sa înaintată.

Kiss Etelka s-a născut în 1913 la Budapesta, iar în județul Covasna (pe atunci parte a Ungariei), a ajuns în 1940, mai exact la Bixad, urmare a unei repartiții pe care a primit-o tatăl său. Câțiva ani mai târziu, în 1946, familia a ajuns la Sfântu Gheorghe și aici a și rămas pentru tot restul vieții.

Kiss Etelka provine dintr-o familie de dascăli, iar meseria pe care și-a ales-o a fost cea de educator. Poate de asta, spune ea, a avut o viață lungă – pentru că i-au plăcut copiii și datorită lor și-a menținut mereu mintea liberă și curată. În plus, fosta educatoare, căreia i-au trecut prin mâini zeci de generații, mai are un secret al vieții lungi: nu a băut și nici nu a fumat vreodată și a fost mereu un om cumpătat, inclusiv în gânduri și în vorbă.

„Mi-au plăcut enorm copiii… am educat generații întregi și dacă am vreun sfat pentru tineri este să se poate frumos unii cu alții. Viața ne învață că trebuie să fim răbdători și toleranți, să nu ne urâm ci să încercăm să ne facem fiecare zi cât mai frumoasă”, spune Kiss Etelka, a cărei poveste preferată este Albă ca Zăpada – deși nu și-o mai amintește în întregime, după cum ea însăși mărturisește.

Și mai are un secret Kiss Etelka: acela al dragostei pentru cel pe care l-a ales să-i fie soț, Kiss László. Căci, spune ea, a avut o căsnicie lungă de 64 de ani, în care nu au existat certuri violente ori injurii, ci multă înțelegere, răbdare și dorința permanentă de a merge mai departe. Împreună au avut trei copii – două fete și un băiat; azi mai trăiesc doar fetele, ajunse la vârste respectabile și ele. Iar de la copii are șapte nepoți și tot atâția strănepoți – sunt răspândiți c

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 43 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°