Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumarii, în alertă pentru repararea drumurilor judeţene până la venirea iernii

Publicat in Gazeta Noua, luni 7 octombrie 2013 ·

Peste 80 de miliarde lei vechi se vor cheltui până la venirea iernii, dacă vremea va permite, pentru reparaţii pe drumurile judeţene, lucrările începând târziu din pricina procedurilor de licitaţie.

Peste 1.000 kilometri de drumuri judeţene de întreţinut, foarte multe dintre ele cu nevoi considerabile, bani puţini şi, pe deasupra, birocraţia care întârzie mai toate contractele din sectorul public. Consiliul Judeţean a reuşit de-abia la sfârşitul lunii septembrie să semneze contractul-cadru pentru următorii patru ani privind întreţinerea reţelei de drumuri judeţene, stabilindu-se ca o asociere de trei firme (T Dancor Romconstruct, Bebe Trans Rom, Oltdrum) să se ocupe în această perioadă de lucrări. În 2013 sunt disponibili 82 miliarde lei vechi, foarte puţin în comparaţie cu nevoile judeţului.

„Din practică am constatat că plombările ajung să ne coste mult mai mult în timp, aşa că cea mai mare parte a lucrărilor pe care încercăm să le finalizăm în această toamnă vor fi de covor asfaltic, aproximativ 60 miliarde lei vechi. Diferenţa o folosim pentru plombări, acolo unde se pretează, întreţinerea drumurilor din beton, adaos de balast şi reprofilarea drumurilor de piatră, întreţinere la poduri şi podeţe, tot ce înseamnă lucrări de întreţinere”, a declarat directorul direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean, Cornel Motoi.

Cum zone cu probleme sunt în tot judeţul, a fost cu adevărat greu să se hotărască priorităţile. Cert este că se vor face reparaţii, covor asfaltic, pe mai multe tronsoane la Lisa, Brebenii Vechi, Dăneasa, Dobroteasa, Iancu-Jianu şi alte zone care au ajuns în toamnă cu avarii mari. Cum se anunţă şi o încălzire a vremii, constructorii vor putea să iasă cu utilajele la lucru, cum, de altfel, s-a şi întâmplat la sfârşitul săptămânii la Milcov, pe două segmente scurte de drum rămase neasfaltate. De plombări şi alte soluţii tehnice

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum 44 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Biden avertizează în discursul de adio cu privire la „o oligarhie care se conturează în America” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul pa

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Irina Begu, eliminată şi la dublu, în primul tur la Australian Open

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Ingrid Martins (România/Brazilia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Australian Open, primul grand slam al anului. Irina Begu şi Ingrid Martins au fost învinse de echipa Pey

Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

Mediafax acum 47 minute
În noiembrie s-au născut 11.697 de copii, cu 1.721 mai puţini decât în luna precedentă, în timp ce 20.034 de persoane au murit (10.383 bărbaţi şi 9.651 femei), conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Dintre acestea, cele

INS Salariul mediu lunar a crescut la 5.388 lei, în luna noiembrie a anului 2024

Ziua Constanta acum 21 minute
​Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei, fiind mai mare cu 120 lei (+2,3%) față de luna octombrie 2024, potrivit datelor publiate de Institutul Național de statistic

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°