La două săptămâni de când în satul gălăţean Izvoarele au început să apară cutremure repetate, specialiştii şi autorităţile nu au oferit, deocamdată, o explicaţie clară a cauzelor care duc la producerea unor astfel de fenomene, iar localnicii sunt tot mai panicaţi şi nu au încredere în autorităţi.
Primele informaţii care au fost aduse la cunoştinţa localnicilor indică faptul că seria de cutremure se produce din cauze naturale, nefiind excluse însă şi alte ipoteze. Experţii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) s-au întâlnit duminică, aproape de orele prânzului, cu localnicii din Izvoarele, pe care au încercat să îi liniştească şi cărora au încercat să le dea primele explicaţii legate de fenomenele din zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ei au declarat că evenimentele au cauze naturale, existând un stres puternic în scoarţa terestră, că astfel s-a reactivat o falie, iar fenomenul nu poate fi oprit, dar că sunt semne că se află în regres.
Pe de altă parte, specialiştii au spus că nu exclud nicio ipoteză în legătură cu cauzele care au dus la înregistrarea acestor fenomene şi că nu pot fi trase concluzii clare deocamdată.
"Noi suntem aţintiţi asupra zonei şi monitorizăm evenimentele. S-a reactivat o falie care a mai dat cutremure în zonă, dar acum este un fenomen ieşit din comun. Există un efect de propagare local care face ca aceste cutremure să fie mai puternic resimţite aici, în localitate. Nu putem opri acest fenomen. S-ar putea ca el să mai dureze. După activitatea intensă de vineri spre sâmbătă, ar tebui să ne aflăm în zona descrescătoare a seismelor", a spus unul dintre experţi sătenilor din Izvoarele, fără să dea mai multe detalii.
Localnicii au adus în discuţie posibila legătură a fenomenelor cu o exploatare petrolieră din zonă, specialiştii precizând că iau în calcul şi această variantă, însă subliniind că