Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţie cu un participant pentru Ramplast

Publicat in Bursa, marți 8 octombrie 2013 ·

Doar gălăţenii de la Dynamic Selling Group sunt interesaţi să preia Ramplast, producătorul de profile PVC deţinut de Oltchim, ne-au spus surse apropiate situaţiei. "Numai cei de la Dynamic au depus ofertă în cadrul licitaţiei", susţin sursele noastre care afirmă că ruşii de la Oil Gas Trade (OGT) LLC au cochetat cu ideea preluării Ramplast, dar n-au depus ofertă.

Licitaţia de astăzi are un preţ minim de pornire fiind stabilit la circa 6 milioane de euro.

Ziarul BURSA a publicat recent informaţia că Ramplast este "captiv" companiei Dynamic Selling Group, pentru care producătorul de profile PVC deţinut de Oltchim lucrează din 2008, în sistem lohn (prelucrează materia primă), potrivit unor surse din combinat.

Vânzarea Ramplast este văzută ca un pas extrem de important pentru viitorul Oltchim de către administratorii judiciari şi autorităţi. Piraeus Bank şi Banca Transilvania vor să finanţeze Oltchim cu până la 10 milioane de euro, iar condiţia celor două bănci ar fi fost obţinerea acceptului comitetului creditorilor pentru vânzarea Ramplast, mai susţin surse din combinat.

Multe voci susţin că Dynamic Selling Group SRL ar fi controlată din umbră de Constantin Roibu (fostul director general al combinatului). Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, acţionarii Dynamic Selling Group sunt Gabriel Stoian (75%) şi Cristian Stoleru (25%). Cei doi oameni de afaceri ar fi apropiaţi de Constantin Roibu, având vechi relaţii de afaceri cu Oltchim.

Constantin Roibu ne-a declarat, recent, că nu are nicio legătură cu firma Dynamic Selling Group şi cu vânzarea Ramplast. "Orice se întâmplă la Oltchim, se spune că eu sunt în spate sau eu sunt de vină", a spus domnia sa .

Administratorii judiciari susţin că Oltchim are nevoie de 15 milioane de euro pentru a majora producţia. Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie este la un nivel de apro

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 49 minute
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 41 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 52 minute
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 6 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum o ora
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°