În cadrul etapei a III-a a Diviziei A, Seria B la handbal feminin, formaţia orădeană HC Vlady a evoluat sâmbătă la Timişoara, în compania echipei locale, CS Timişoara.
Fetele conduse de antrenorul Vasile Kovacs au dominat jocul de la un capăt la celălalt, singurele momente de egalitate consemnându-se la începutul partidei până la scorul de 2-2. Pe urmă, handbalistele clubului orădean, conduse bine din teren de căpitanul Gulnara Biţiş -Garipova, au apăsat pe accelerator, distanţându-se şi la 4, 6 sau chiar 8 goluri diferenţă, ajungând însă ca la pauza să aibă 15 goluri avans, scor 16-31.
În repriza a doua, pe fondul unei relaxări create de scorul de pe tabelă, CS Timişoara a mai recuperat din diferenţă, dar orădencele şi-au demonstrat superioritatea, împotriva unei echipe care joacă din plăcere, fără prea mari pretenţii. De altfel, scorul final spune totul, 36-53.
Antrenorul Vasile Kovacs, care a fost mulţumit de victorie, dar nu şi de joc, "pentru că s-a greşit destul de mult în faţa acestei echipe modeste", a rulat toată echipa avută la dispoziţie. Pentru HC Vlady, astfel, au jucat Delia Roman - portar, Alina Bota - extremă stânga (8 goluri marcate), Cornelia Vrabie - inter stânga (4 goluri), Sabine Klimek - centru (16 goluri), Gulnara Biţiş - Garipova - inter dreapta (11goluri), Ioana Motei - extremă dreapta (9 goluri), Alexandra Lazăr - pivot (3 goluri). Au mai jucat: Stela Boicu - portar, Iulia Filipaş - pivot (1 gol) şi Gabriela Bac - extremă dreapta (1gol).
În etapa viitoare, HC Vlady Oradea va juca acasă, sâmbătă, 12 octombrie, în compania echipei SCM Universitatea Piteşti.
În cadrul etapei a III-a a Diviziei A, Seria B la handbal feminin, formaţia orădeană HC Vlady a evoluat sâmbătă la Timişoara, în compania echipei locale, CS Timişoara.
Fetele conduse de antrenorul Vasile Kovacs au dominat jocul de la un capăt la celălalt,