Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal - Mircea Sandu, speriat de FIFA

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 octombrie 2013 ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, astăzi, după ce FIFA a sancţionat forul pe care îl conduce cu 110.000 de franci elveţieni pentru incidentele de la meciurile cu Ungaria şi Turcia, că în cazul unor recidive, pedepsele dictate de federaţia internaţională vor fi mai drastice.

"Stăm mai bine decât multe dintre societăţile din România. Avem lichidităţi, avem câteva milioane, chiar dacă am avut deficit şi anul trecut şi anul ăsta. Am luat amenzi consistente şi dacă se repetă, sancţiunile vor fi mult mai dure, închiderea porţilor sau disputarea unui meci la mai multe sute de kilometri de Bucureşti. O sută de mii de euro amendă, dar per total e bine că nu ne-au închis, dar nu aveau motive să o facă, pentru că nu au fost scandate lozinci rasiste, xenofobe. Mă aşteptam la amenda asta", a spus Sandu, citat de Mediafax.

Mircea Sandu a afirmat că FRF a trebuit să explice la FIFA bannerele pe care scria "1918", scandarea "afară cu ungurii din ţară" şi steagul ce reprezenta o cruce celtică. "Eu cred că ne-am apărat destul de bine. S-a aruncat cu pirotehnie, s-au expus anumite bannere care nu au fost iniţial vizionate şi aprobate de comisarul de meci. A trebuit să explicăm la meciul cu Ungaria ce înseamnă «1918», ce a însemnat scandarea «afară cu ungurii din ţară» a celor de la peluza sud. Apoi, la meciul cu Turcia am avut o sesizare pentru crucea celtică şi am făcut apărarea că în zona maramureşeană crucea celtică este foarte des folosită, că e veche în cultura românească. Ne-au încadrat, ne-au sancţionat, plătim, mergem mai departe, important e că suporterii noştri pot vedea echipa naţională pe viu", a completat Sandu.

Comisia de Disciplină a FIFA a penalizat FRF cu 90.000 de franci elveţieni după partida României cu Ungaria, din 6 septembrie, şi cu 15.000 de franci pentru comportamentul neadecvat al suporterilor la meciul cu Turcia, din 10 septembri

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 53 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

24°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°