Radu Lambrino, preşedintele Partidului Mişcarea Populară din Timiş spune că lucrările de pe strada Musicescu din Timişoara sunt făcute fără a lua în calcul adevăratele motive care conduc la aglomerarea traficului în zonă.
“Pe strada respectivă tronează o firmă care blochează, cu bună ştiinţă, desfăşurarea traficului, fără ca Primăria Timişoara sau ADP să ia vreo măsură în acest sens. Pe sensul de mers spre Calea Urseni sunt zeci de maşini ale angajaţilor acestei firme care blochează, în orele de vârf, carosabilul, când alternativa viabilă ar fi utilizarea mijloacele de transport în comun. Mă întreb, în aceste condiţii, ce efect vor avea aceste practici, de care se abuzează în toate zonele aglomerate ale urbei, asupra fluidizării traficului? Răspunsul îl pot intui şi eu, şi dumneavoastră: zero! “, spune Radu Lambrino
Lambrino mai spune că “Măsurile Primăriei Timişoara de fluidizare a traficului par sortite eşecului, şi, chiar mai mult, par a avea exact rezultatul invers celui dorit. Propunerea mea este ca parcarea să fie permisă doar pentru riverani (persoane fizice) în timpul fusului orar 9 – 17, iar firmelor respective să li se acorde un număr limitat de locuri şi să li se impună celor care au deja parcare proprie, să îşi parcheze automobilele de serviciu doar în aceste incinte. Soluţia este utilizarea transportului în comun de către angajaţii acestor firme sau instituţii, astfel încât maşinile acestora să nu ocupe abuziv carosabilul în timpul orelor de vârf. În caz contrar, având în vedere situaţia actuală, modernizarea va duce la haos, nu la fluidizare. Solicit administraţiei locale şi consilierilor locali să ia în considerare, atunci când se demarează o astfel de lucrare, şi ceilalţi factori care provoacă ambuteiaje, cum este regimul parcărilor, utlizarea transportului public, şi să privească planul de ansamblu. Mă bucur că Primăria Timişoara a înţ