Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O contabilă din Braşov a fost trimisă în judecată pentru fraudă cu fonduri europene. Femeia este la al doilea dosar penal

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a Mirelei Şerb alături de alţi doi complici şi o firmă, după ce inculpaţii aum folosit acte false pentru obţinerea de fonduri europene.

Mirela Şerb, contabilă la SC INEX STYLE SRL Braşov este acuzată de complicitate la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În cursul anului 2009, între SC FAMELIS SRL Tecuci, în calitate de beneficiar şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa, în calitate de Autoritate Contractantă, a fost încheiat contractul de finanţare având ca obiect punerea în practică a proiectului intitulat “Adăpost pentru îngrăşarea suinelor în localitatea Ţepu, judeţul Galaţi”.

În contextul derulării acestui proiect, la data de 20 martie 2012, inculpatul Petculescu Victor, administrator al SC FAMELIS SRL, în scopul autorizării la plată a unui avans în sumă de 1.000.535 lei, reprezentând 50% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în cadrul proiectului, a depus la Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Galaţi un înscris falsificat intitulat „Scrisoare de garanţie bancară pentru restituire a avansului acordat pentru proiecte finanţate în cadrul PNDR” având antetul unei unităţi bancare din Braşov.

Acest înscris a fost falsificat de inculpata Şerb Mirela şi care l-a pus la dispoziţia inculpatului Petculescu Victor. În demersul său, Petculescu Vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°