Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, consideră că România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen, spunând că poziţia Guvernului Marii Britanii, exprimată în 2011, nu s-a schimbat, acesta susţinând aderarea ţării noastre la Schengen.
Întrebat, marţi, de jurnalişti, care este viziunea Marii Britanii despre procesul de aderare a României la Schengen şi dacă acest demers ar fi afectat, la fel ca şi MCV, de schimbările recente de procurori, Martin Harris a spus că ţara sa sprijină aderarea la Schengen întrucât România a îndeplinit condiţiile tehnice.
"Poziţia Guvernului Marii Britanii a fost exprimată în 2011 şi nu s-a schimbat: noi sprijinim aderarea României în spaţiul Schengen deoarece considerăm că România a îndeplinit condiţiile tehnice. Ştiu că alte ţări membre ale UE au ridicat consideraţii, în conexiune cu MCV, şi important pentru România este să răspundă la aceste consideraţii", a spus Martin Harris, care marţi s-a aflat la Cluj-Napoca, unde a participat la conferinţa "Globalizarea şi noile economii" de la Universitatea Babeş-Bolyai.
Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat, recent, răspunzând unei interpelări în Adunarea Naţională, că a discutat în două rânduri cu omologul român, Victor Ponta, spunându-i că România nu va primi un răspuns pentru Schengen până la 1 ianuarie 2014, dacă nu vor fi întrunite în totalitate condiţiile.
Şeful Guvernului de la Paris a respins, totodată, orice legătură între romi şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
Franţa susţine aderarea României la Schengen în etape, dar sunt necesare progrese în acest sens, a declarat, săptămâna trecută, la Bucureşti, Jean-Pierre Dufau, preşedintele grupului de prietenie Franţa-România din cadrul Adunării Naţionale. Întrebat ce şanse are România să primească un vot pozitiv din partea Franţei pentru aderarea la S