Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Lugojeanul care a plecat în scaun cu rotile la Capul Nord a rămas fără vehicul în Suedia. „Handbikeul“ i-a fost furat de un român

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Vasile Stoica a revenit în ţară după ce a străbătut 8.000 de kilometri până în cel mai nordic punct al Europei Continentale, Capul Nord.

Lugojeanul Vasile Stoica s-a întors din expediţia care ar fi trebuit să însumeze peste 10.000 de kilometri, dar care s-a redus cu aproximativ 2.000 de kilometri din cauza problemelor financiare. Românul - care a făcut înconjurul lumii într-un fotoliu rulant în anul 1999, a avut de această dată de atins cel mai Nordic punct din Europa Continentală. Capul Nord (aflat în Norvegia) este supranumit “Locul în care Soarele nu apune niciodată”.

A fost una din cele mai dificile curse ale lugojeanului care se află în Cartea Recodurilor Guiness pentru cea mai mare distanţă parcursă într-un scaun cu rotile în 24 de ore, 132 de kilometri pe o pistă din California.

“A fost dificil în primul rând din punct de vedere financiar. Pe urmă în Finlanda şi Suedia au fost foarte multe păduri. M-am săturat de păduri şi lacuri. Nu prea am avut în partea nordică unde să stau. Am dormit de multe ori prin păduri şi parcuri, dar mă bucur că am reuşit. Am ajuns cu bine după 8.300 de kilometri, din cei 10.000 pe care intenţionam să îi fac. Din cauză că nu au fost suficienţi bani am renunţat la Anglia, Belgia şi Olanda”, a povestit Vasile Stoica.

A plecat din România pe 28 iulie. A traversat Ungaria, Austria, Slovacia, Polonia, ţările Baltice: Estonia, Letonia, Lituania, apoi a ajuns în Scandinavia: Finlanda, Norvegia, Suedia. La revenirea spre casă a folosit ruta Danemarca, Germania şi din nou Austria şi Ungaria.

S-a dus până în Suedia să fie furat de un român

În expediţia de la Capul Nord a cunoscut oameni şi oameni, unii buni, alţii răi. El este un exemplu pentru că şi-a învins handicapul, alţii se întrec cum să ne facă ţara cât mai de ruşine. Cea mai neplăcută amintire a lugojeanului este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum o ora
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°