Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, s-a prezentat, astăzi, la sediul Poliţiei Gorj. El a fost chemat pentru audieri în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals şi în care cu o zi în urmă au avut loc percheziţii.
Marin Condescu a declarat, înainte de a intra în sediul Poliţiei Gorj, că nu ştie care este obiectul dosarului în care va fi audiat. Condescu a venit însoţit de avocatul său, care a declarat că este vorba despe un dosar penal deschis în vară pe numele lui Condescu şi care vizează modul în care firma ce asigură tichetele de masă pentru mineri şi energeticieni a încheiat cu echipa de fotbal un contract de cesiune de creanţe de 1,7 milioane de lei. Avocatul lui Condescu a precizat că la acest dosar a fost anexată şi plângerea care vizează modul în care Marin Condescu ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, în primăvara lui 2012.
Percheziții la casa lui Condescu
Ancheta vizând contractul de cesiune de creanţe încheiat între clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu şi firma Edenred, care asigura tichetele de masă pentru minerii din fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, a fost deschis iniţial de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, care apoi şi-a declinat competenţa către Parchetul Tribunalului Gorj, dosarul ajungând în final la Biroul teritorial Târgu Jiu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mai multe percheziţii au avut loc, lieri, la locuinţa preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la sediul clubului şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Surse judiciare declarau pentru Mediafax că percheziţiile au avut loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi