Zilele acestea două ştiri mi-au atras atenţia: faptul că Nicolae Vlad, ucigaşul studentei japoneze, a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi a doua, că vom putea să bem la volan. Dacă pentru prima zic bravo, la a doua îmi vine să zic ca tovarăşii noştri de pe malul dâmboviţean: ”Bă, ej' nebun?!”

Să revenim la ucigaşul studentei din Japonia, care este probabil cea mai importantă ştire a zilei. Cazul a fost îndelung dezbătut în presă, iar acum, surprinzător de repede, s-a făcut dreptate. Închisoare pe viaţă pentru acest om este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României. Trebuie să fii naiv să crezi că unul ca el mai are şanse să se îndrepte, chiar şi după 30 de ani de închisoare. Pe de altă parte, o pedeapsă cu moartea ar fi fost atât crudă din partea noastră, cât şi o soluţie prea simplă pentru el.

Totuşi, cea mai importantă informaţie pe ziua de azi nu este de fapt menţionată în ştire: cazul studentei japoneze creează un precedent (în special datorită popularităţii lui), iar astfel va avea potenţialul să devină un reper pentru cazurile viitoare. Mai bine spus, verdictul acesta poate fi un bun prilej pentru justiţia românească să facă înţeles faptul că orice criminal de acest tip va primi aceeaşi pedeapsă pe viitor, fără drept de apel.

Bine, evident că există cazuri şi cazuri, dovezi pro şi contra în fiecare caz, există dezbateri. Dar ce te faci când faptele sunt evidente, iar singura scuză a unui violator este că ”are o pornire sexuală pe care nu şi-o poate stăpâni”? Oh, really? Cum s-a ajuns ca România să aibă una dintre cele mai ridicate rate de criminalitate din Europa?

România a devenit ţara fărădelegii. Sau fără de legi. Ţara în care îţi permiţi să faci o crimă, pentru că ştii că vei putea scăpa uşor, chiar şi condamnat.

Justiţia în România ar trebui să fie mai uşor de înţeles de către oamenii simpli. Ar trebui ca oricin