Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pugiliştii craioveni au boxat în sala lui Doroftei

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Un grup de pugilişti de la CFR Marfă IRLU Craiova, mai precis 14 sportivi, a participat, recent, la o gală amicală la Ploieşti, chiar în sala campionului Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box (FRB). Oltenii s-au descurcat bine şi chiar au fost remarcaţi de Doroftei, conform spuselor antrenorului Marcel Sârba. „Evidenţiez performanţa obţinută de Gabriel Dinu, Mihai Anghel, Alexandru Frumosu, Geani Dincă, Darius Stănică şi Ovidiu Trandafir. Aceşti băieţi au fost remarcaţi şi de Leonard Doroftei, care ne-a felicitat pentru treaba pe care o facem şi ne-a zis să continuăm munca. Mai mult, i-am smuls o promisiune că va veni la Craiova pentru a avea o întâlnire cu autorităţile locale, să-şi îndrepte atenţia şi spre noi, că obţinem o groază de medalii şi facem cinste oraşului“, a spus Marcel Sârba.

În weekend, pugiliştii craioveni vor participa la o altă gală, dar la Câmpulung. Scopul meciurilor de verificare este o cât mai bună pregătire pentru competiţiile oficiale din acest sfârşit de an: Campionatul Naţional de juniori (22-27 octombrie, Bucureşti), Campionatul Naţional de tineret (5-10 noiembrie, Oradea) şi Campionatul Naţional de cadeţi (26 noiembrie - 1 decembrie). „Facem eforturi deosebite să mergem la aceste gale, iar părinţii copiilor ne ajută financiar. Dar trebuie să avem cât mai multe meciuri de pregătire. Spre exemplu, unii băieţi abia au trecut la cadeţi şi se familiarizează cu un arbitru în ring, alţi băieţi se află în ultimul an la o anumită categorie de vârstă şi este şansa lor să ia medalie. Nu poţi obţine medalii doar antrenându-te în sala ta, ci făcând sparringuri“, a mai spus antrenorul celor de la CFR Marfă IRLU Craiova, Marcel Sârba, participant la Jocurile Olimpice din 1980.

Un grup de pugilişti de la CFR Marfă IRLU Craiova, mai precis 14 sportivi, a participat, recent, la o gală amicală la Ploieşti, chiar în sala camp

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°