Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că a discutat cu John Boehner, purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor, că este dispus să negocieze cu republicanii, dar nu fiind ameninţat de „un haos economic”.
Obama a discutat cu reporterii marţi la Casa Albă, în a opta zi de închidere parţială a guvernului şi la câteva ore după ce i-a telefonat lui Boehner, informează Associated Press.
Preşedintele american a precizat că i-a cerut lui Boehner să organizeze imediat un vot de redeschidere a guvernului.
„Suntem dispuşi să adoptăm măcar un plan bugetar pe termen scurt care să permită funcţionarea guvernului. Nici măcar nu se adresează daunelor făcute din cauza blocajului”, a afirmat Obama, citat de Reuters.
Casa Albă a declarat că Obama i-a cerut, de asemenea, lui Boehner să organizeze un vot care să permită guvernului să împrumute mai mulţi bani.
Democraţii din Senat planifică un vot în această săptămână pentru a asigura noi împrumuturi, fără noi reduceri de cheltuieli cerute de republicani.
Preşedintele nu a uitat să menţioneze faptul că a ratat o conferinţă importantă in Asia, care trebuia să aibă loc săptămâna aceasta, din cauza blocajului federal, adăugând că „mereu când facem lucruri de genul acesta, creddibilitatea noastră la nivel mondial este afectată. Pare că nu funcţionăm bine”.