Demult, în vremuri îndepărtate, pe când nu se inventaseră diplome de licenţă falsificate – cei mai bogaţi oameni ai cetăţii plăteau studiile celor mai săraci stundenţi bistriţeni în universităţi de prestigiu ale Europei. Dar, după absolvire, ei erau obligaţi să muncească în cetate şi să restituie banii cheltuiţi pe studii...
Cu puţin timp înainte să moară, unul dintre primii preoţi ai Bisericii Evanghelice a reuşit să convingă comunitatea să doneze bani pentru ca studenţii bistriţeni să înveţe în cele mai prestigioase universităţi ale Europei. Este vorba despre Michael Fleischer, preot în Aldorf (Unirea de azi) între anii 1531 – 1534 şi preot în Tărpiu între 1534 şi 1541.
După ce Dr. Mathäus Teutsch (preot al bisericii vreme de 12 ani) a murit în 1541, conducătorii cetăţii de atunci au preferat în fruntea Bisericii Evanghelice un simpatizant al Reformei – adică pe Michael Fleischer. Gândirea lui s-a dovedit a fi cu adevărat vizionară, cel puţin pentru învăţământul bistriţean: “Preotul orăşenesc Michael Fleischer moare şi lasă prin testament 172 ducaţi ca fundaţie din care să fie ajutaţi studenţii săraci...” scrie Emil Csallner în cartea „Fapte memorabile din ţinutul Nösen [o contribuţie la istoria oraşului, capitlului şi districtului Nösen, Bistritz, 1941]”.
Spre deosebire de situaţia zilelor noastre, însă, studenţii de demult erau obligaţi printr-un contract să revină în cetatea Bistriţei şi să restituie banii cheltuiţi pe studii: “...trebuiau să se oblige că vor servi după absolvire oraşul, comuna, biserica şi şcoala. Sumele primite din fundaţie trebuiau restituite – cînd studentul ajungea în vreo funcţie – pentru a da posibilitatea şi altor studenţi săraci de a studia.” mai scrie Emil Csallner în cartea citată.
Se pare că mulţi dintre bistriţeni s-au simţit “datori” să contribuie cu donaţii, unele consistente, altele mai modeste: “...de la
