Fostul primar al comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, liberalul Daniel Răboj, este acuzat că i-a mituit pe mai mulţi membri ai comisiei de supraveghere a votului, pentru a închide ochii la fraudele comise la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Faptele sunt descrise în rechizitoriul DNA prin care vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis astăzi în judecată.
Procurorii arată că Daniel Răboj, primarul PNL din Bragadiru la data când a avut loc referendumul, i-a dat lui Marin Mitroi, reprezentant PDL în biroul electoral al secţiei de votare 112 din Bragadiru, suma de 200 de lei (jumătate în dimineaţa zilei de votare şi cealaltă jumătate seara, după închiderea urnelor), pentru ca acesta să închidă ochii şi să nu semnaleze fraudele de la vot.
Banii i-au fost daţi chiar de către primar, „pe muteşte”, în maşina unui consilier local din Bragadiru, de faţă cu acesta. Reprezentantul PDL a respectat înţelegerea – „să închidă ochii”, şi a lipsit mult timp din secţia de votare, precum şi de la transportarea urnei mobile. El s-a dus la barul din Bragadiru al lui Giulio Platon, om de încredere al primarului, care a recunoscut şi el că primarul a dat mită.
Martorul Romică Părpălea le-a confirmat procurorilor că primarul Daniel Răboj a mituit oamenii PDL din comisii: „Răboj Daniel a remis sume de bani în valoare de 1000 lei membrilor comisiei electorale din partea PDL, pentru a-i determina să fie de acord cu fraudarea voturilor”.
În combinaţie era implicat şi Ilie Dude, un alt membru al biroului electoral de la secţia 114 din Bragadiru, care este acuzat că a introdus voturi false în urna mobilă. Mitroi şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor, după ce discuţiile dintre el şi Dude au fost interceptate, cu mandat de la instanţa supremă.
În contextul în care ancheta DNA privind fraudarea referendumului ajunsese la Br