În vreme ce refugiaţii din lumea a III-a se scufundă în largul Mediteranei, numeroase state europene ţin porţi larg deschise pentru cei ce-şi cumpără scump dreptul la liberă circulaţie prin UE.
Spania, scrie săptămânalul Der Spiegel în ediţia sa electronică, are, de săptămâna trecută, o reglementare prin care orice străin care investeşte cel puţin 500.000 de euro în piaţa imobiliară primeşte permis de şedere şi muncă; branşa iberică speră să atragă, astfel, în jurul a 300.000 de investitori. Tot la 500.000 de euro este stabilit şi pragul în Portugalia - iar în acest preţ este inclusă libertatea de a sta timp de doi ani. Din vara ce tocmai s-a încheiat, Grecia oferă, de asemenea, permisul de şedere, valabil pe o perioadă de cinci ani, oricui cumpără imobiliare în valoare de 250.000 de euro; teoretic un non-european ar avea dreptul să stea în Grecia maxim 90 de zile la fiecare jumătate de an - dar nimeni nu verifică respectarea acestei condiţii. Şi Ungaria a introdus o taxă specială - străinii care vor să obţină "residence permit bond" plătesc statului 250.000 de euro - plus încă 40.000 de euro diverse taxe către firme partenere ale statului care, însă, îşi au sediul în diferite paradisuri fiscale. "Residence permit" eliberează şi oficialităţile din Letonia - iar acestea sunt cumpărate de cetăţeni din Rusia sau Kazahstan care au cumpărat proprietăţi în valoare de 70.000 de euro - deşi nu vor avea niciodată reşedinţa aici. Singurul lor scop este, notează Der Spiegel, să circule liberi prin spaţiul Schengen.
Cinism şi ruşine
În vremea aceasta, rapoartele susţin că cel puţin 2000 de persoane au murit înecate în Mediterana începând cu 2011. Ceea ce face Europa "este cinism", comentează reprezentanţii organizaţiilor de azilanţi şi imigranţi. Deocamdată, miniştrii europeni de Interne urmează să negocieze, marţi, posibile ajustări ale politici