Victor Ponta afirmă că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că “va plăti” pentru că l-a suspendat, dar că nici el şi nici Liviu Dragnea nu se tem de aceste ameninţări, continuând să spună că nu poate fi anchetat cineva pentru că a votat la referendum “oricât s-ar trece printr-un MCV”.
El a răspuns astfel la solicitarea de a detalia când anume i-a spus preşedintele Traian Băsescu că “va plăti” pentru că l-a suspendat.
“Mi-a spus-o şi direct, la una dintre discuţii, dar cred că a spus-o şi la televizor de mai multe ori, ameninţător: Cei care l-am suspendat, trebuie să plătim !”, a spus Ponta la Antena 3.
Premierul a adăugat însă că nici el şi nici Liviu Dragnea nu se tem de aceste ameninţări.
“Aberaţia asta că, pentru că am votat la referendum trebuie să fim anchetaţi, e un lucru care, oricât s-ar trece printr-un MCV sau s-ar supăra cineva, eu o să-l susţin în continuare. Cred că este o soluţie total greşită, care pune în pericol fundamentul democraţiei”, a adăugat Ponta.
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este “o greşeală” menţinerea lui Liviu Dragnea în Guvern, el apreciind că USL nu mai simte nicio responsabilitate pentru un raport MCV bun, politicul fiind “o frînă în calea evoluţiei României spre Schengen”.
Victor Ponta afirmă că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că “va plăti” pentru că l-a suspendat, dar că nici el şi nici Liviu Dragnea nu se tem de aceste ameninţări, continuând să spună că nu poate fi anchetat cineva pentru că a votat la referendum “oricât s-ar trece printr-un MCV”.
El a răspuns astfel la solici