În ochii europeanului mediu, afectat de criză și în căutare de țapi ispășitori, România nu a avut niciodată o imagine mai proastă.

Nu-i așa că recentul episod franco-român are un aer de déjà vu? Să ne amintim de 2010. Autoritățile române credeau atunci că relația româno-franceză merge bine, grație în primul rând unei bune înțelegeri între Ni­co­las Sarkozy și Traian Bă­ses­cu. Iată însă că pre­șe­din­tele francez s-a apucat să vorbească despre problema pe care o reprezentau ta­be­rele ilegale de romi din Eu­ropa de Est, în special cele de romi români. A urmat o vară fierbinte, cu ex­pulzări mediatizate, cu vi­zi­te la București ale miniștrilor de forță (cel de Interne, cel al identității naționale etc.) și, câteva luni mai târziu, cadou de Crăciun, refuzul explicit al Franței de a pr­i­mi România în Schengen. Relația franco–română a fost tensionată mai bine de un an, până când la Paris și București au ve­nit guverne socialiste.

După epoca glaciară a urmat încălzirea. În ultimul an, nu mai puțin de zece miniștri francezi și români s-au vizitat reciproc. Victor Ponta a fost bine primit în februarie la Paris. Premierul francez Jean-Marc Ay­rault a fost și el bine primit în iulie, la Bu­curești. Cele două țări au semnat o nouă foaie de parcurs a parteneriatului strategic (adoptat în 2008 de Traian Băsescu și Ni­colas Sarkozy, uitat de atunci). Se vorbea despre redeschiderea pieței românești pen­tru investițiile franceze (peste câteva săp­tămâni urmează să aflăm cine va câștiga licitația pentru tronsonul de autostradă Co­marnic-Brașov – firma franceză Vinci avea, până acum, cele mai mari șanse). Și, cu toate acestea, la începutul lui sep­tem­brie, vine lovitura. La fel cum nimeni nu se aștepta la discursul lui Nicolas Sarkozy din vara lui 2010, nici acum nimeni nu credea că Manuel Valls, actualul ministru de Interne, va deschide un front critic la adresa