Runda V-a a primei ligi a handbalului feminin a fost una liniştită, cu victorii ale formaţilor favorite, rundă care a început să facă cearnă valorile. În vârful clasamentului s-au detaşat patru formaţii, considerate din start ca principale pretendente la locurile europene, urmate de alte trei formaţii care caută să se înfiltreze în top. În subsolul clasamentului se află echipele care vor lupta în zona play-out-ului. Băimărencele au deschis runda în compania CSM-ului bucurestean, ca un ultim test înaintea primei etape din grupele Champions League cu Thuringer. Au învins fără probleme, ca de altfel şi rulmentistele pe litoral în faţa unei echipe tinere, care speră să se menţină în ligă. Surprinzătoarea formaţie a Romanului, după o repriză egală la Ploieşti, s-a detaşat în cea secundă, păstrându-şi pozitia a doua a ierarhiei. Medaliatele cu bronz ale ediţiei precedente, „universitarele” clujene, au trecut de un adversar incomod, Cetate Deva, formaţie revenită după un an de penitenţă în divizia secundă.
Rezultatele rundei a V-a
Dunărea Brăila - S.C.M.Craiova 24-18 (11-7); U Jolidon Cluj - Cetate Devatrans 29-27 (15-15); HCM Baia Mare - CSM Bucureşti 32-25 (16-11); CSM Ploieşti- HCM Roman 20-26 (14-14); HCM Rm.Vâlcea - HC Zalău 18-28 (11-14); „U” Neptun Constanţa - Corona Braşov 25-31 (10-18).
Clasament
1. Baia Mare 5 5 0 0 150-114 15
2. Roman 5 5 0 0 135-105 15
3. Corona 5 4 0 1 159-130 12
4. Brăila 5 4 0 1 118-101 12
5. Zalău 5 3 0 2 104- 90 9
6. Bucureşti 5 3 0 2 138-130 9
7. C l u j 5 3 0 2 137-139 9
8. D e v a 5 1 1 3 133-128 4
9. Ploieşti 5 1 0 4 108-146 3
10. Craiovax 5 0 1 4 98-127 0
11. Constanţa 5 0 0