Tim Friede, un muncitor american din Milwaukee, uimeşte lumea medicală prin rezistenţa sa incredibilă la veninurile celor mai periculoşi şerpi din lume.
Un bărbat de 45 de ani din Milwaukee are o pasiune mai puţin obişnuită: creşte şerpi veninoşi. Însă nu se limitează la a-i admira din faţa terariilor, ci se lasă muşcat de periculoasele reptile, anunţă Daily Mail. Astfel, Friede a lăsat cobre, crotali, mambe negre şi verzi sau taipani să-şi înfigă colţii în antebraţele sale, fiecare "episod" fiind filmat. Americanul susţine că până acum a fost muşcat de peste 100 de ori şi a supravieţuit deoarece şi-a dezvoltat imunitatea la veninurile cele mai toxice. "Am început prin a-mi injecta cantităţi mici de venin diluat, iar în timp am crescut dozele, astfel încât, acum, organismul meu poate rezista la muşcăturile celor mai periculoşi şerpi", explică Friede secretul "norocului" său. Într-unul dintre filmuleţele postate pe internet, Friede se lasă muşcat de o mamba neagră, un şarpe agresiv şi cu un venin foarte toxic. "În mod normal, ar trebui să mor în 20 de minute, dar, în afară de o reacţie alergică, nu voi păţi nimic", îşi linişteşte acesta fanii.
Americanul susţine că, prin ceea ce face, doreşte să ajute medicina la descoperirea unor antiveninuri mai eficiente şi mai ieftine.