Publicăm în continuare un fragment inedit dintr-o carte în lucru: Andrei Oişteanu - Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură, în pregătire pentru Editura Polirom.
Urmuz
Personajele proto-avangardistului Urmuz – „premergătorul“ unei „noi geografii a sensibilităţii“, cum l-a definit Geo Bogza (unu, nr. 31, 1930) – au pregnante apucături zoofile. În stilul ludico-suprarealist al autorului, protagonistul din nuvela Plecare în străinătate are „legături de inimă cu o focă“, soţia sa fiind „roasă de viermele geloziei“. La rândul său, Ismaïl – cel din nuvela Ismaïl şi Turnavitu – întreţine relaţii sexuale cu viezuri (de fapt, îi dezvirginează), fără să aibă probleme de natură juridică sau etică. El creşte aceste animale într-o „pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea“. „[Ismaïl] îi întreţine [pe viezuri] până ce au împlinit vârsta de 16 ani şi au căpătat forme mai pline, când, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinsteşte rând pe rând şi fără pic de mustrare de cuget.“
Uneori libidoul sexual al protagonistului se transformă în apetit culinar. În astfel de cazuri, Ismaïl mănâncă în timpul nopţii un viezure „crud şi viu“, asta „după ce mai întâi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămâie“. Urmuz a compus astfel de texte în primul deceniu al secolului XX, „cu mulţi ani înainte de primele începuturi ale dadaismului“, cum se exprimă Geo Bogza (unu, nr. 31, 1930).
Geo Bogza
Rămânând în zona literaturii de avangardă, este profitabilă recitirea faimosul volum Poemul invectivă, publicat de Geo Bogza în 1933. Protagonistul uneia dintre poezii, Prezentarea eroului legendar, este un văcar zoofil din satul Brebu, poreclit Bucşe-n Bacşe, care întreţinea relaţii sexuale cu vacile sale. Văzându-şi vitele păscând, „un fior mistic îl străbătea [pe văcar] din creştet
