Grecia nu avea nevoie de ajutor în forma în care a fost propus acesta de catre creditori! Acesta era concluzia exprimata inca în 2010 de cea mai mare parte a boardului FMI. Presa a publicat documentele sedintei cruciale la care s-a hotarat alocarea unui ajutor financiar pentru Grecia. "Previziunile sunt prea optimiste, iar riscurile sunt enorme," - avertizau directorii de top din cadrul FMI.
Programul de ajutorare financiara a Greciei este o risipă nejustificată de bani. Astfel gândea Fondul Monetar Internațional (FMI) in 2010, potrivit documentelor secrete intrate in posesia The Wall Street Journal. Aproape o treime dintre directorii de top ai FMI, reprezentând în jur de 40 de țări, indicau direct punctele slabe ale programului de ajutorare și-si exprimau în mod deschis preocupările in legatura cu acest subiect la o reuniune a consiliului executiv al fondului, care a avut loc pe 9 mai 2010.
Grecia a cerut ajutor de la Uniunea Europeană la sfârșitul lunii aprilie 2010, în caz contrar țara era amenințată cu falimentul. În luna mai 2010, troica creditorilor a aprobat alocarea a 110 miliarde de euro pentru Atena, cerând în schimb masuri de austeritate, privatizari ale activelor statului in valoare de 50 miliarde de euro (pana la sfârșitul anului 2015) și reforme structurale pentru stimularea competitivitatii. În Grecia, in pofida unor valuri de proteste, autoritățile au fost de acord cu planul propus.
"Prognozele de creștere economica sunt discutabile și par excesiv de optimiste - arata într-o declaratie pregatita pentru Consiliul FMI, directorul executiv al FMI din partea Elvetiei, Rene Weber. - Chiar și o ușoară abatere de la proiecțiile de bază va face ca nivelul datoriei sa devina inacceptabil pe termen lung". Weber a fost susținut de către directorul executiv din partea Chinei, Ho Tszyansyun: "Riscurile programului sunt substanțiale ... Prog