Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşine: Germania şi Rusia somează România să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Urmaşul Angelei Merkel a venit la Bucureşti cu un mesaj special: români, vă rugăm să faceţi pe plac prietenei noastre comerciale Rusia, şi să semnaţi tratatul de frontieră cu Republica Moldova.

Iată ce înseamnă solidaritatea Europeană şi tot sacrificiul făcut de poporul român pentru a sta de pază în faţa expansiunii hoardelor ce tot au venit din Est; iată mulţumirea primită pentru cedarea resurselor naturale ale României către marea familie europeană:

În vizită la Bucureşti, Philipp Missfelder, preşedintele organizaţiei de tineret al CDU din Germania, a ţinut să ceară Imperativ României semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova. A ţinut să sublinieze că Germania are legături puternice comerciale cu Rusia.

Practic, în cel mai perfid mod cu putinţă, liderii germani vin şi ne cer să recunoaştem Pactul semnat de ei cu ruşii în 1939 şi care prevedea ruperea României în două (în condiţiile în care acest tratat a fost declarat nul de către toate puterile lumii, inclusiv de Rusia post-sovietică).

Drept dovadă că cei care nu îşi cunosc istoria tind să o repete, politicienii români sunt puşi acum în faţa unui nou Dictat. Este ruşinos ca în secolul XXI astfel de abordări să mai fie permise.

Urmaşii lui Hitler, se pare că peste decenii, repetă ceea ce au tot criticat până acum.

Este momentul să vedem dacă românii vor fi la fel de slabi ca în 1940 şi vor accepta acest lucru.

De mai bine de jumătate de secol am fost buni la criticat: adică am considerat că am cedat prea uşor atunci. Iată că acum suntem practic puşi în aceeaşi situaţie, ni se dă un ultimatum.

Sper să dovedim că am învăţat din greşelile trecutului.

Aş pune aceste lucruri pe necunoaşterea realităţilor istorice şi nu pe asetimentul negativ pe care politicienii nemţi îl au faţă de români,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 11 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 52 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 11 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°