De ce-n pana mea mi-e tîrșă și obidă? – mă întrebi. De ce Steaua nu m-abate cu izbita-i de la trebi? De ce joc împleticite, prin subsol aflîndu-și zona, Viitorul și U. Clujul și bicisnica Corona? Dacă cunoșteai pustia Ligii-ntîi cu care lupt, ai vedea că am motive pixul chiar să mi-l fi rupt… Da, ne-ar trebui un nou Eminescu – cu dezgustul, exasperarea și furia geniului său – ca, punînd mîna pe ei, să-i împartă-n două cete: de bandiți și derbedei. Și, în multe temniți large, cu de-a sila să-i adune, să le bage-n cur furtunul, apa-n cap să le tot sune! Iară noi? Noi, epigonii, cronicari de fotbal mic, comentăm în van neantul. Peste tot, nimic-nimic! Iar în lumea asta mare, noi, copii ai ligii mici, geaba ne tocim penița în viesparul de Mitici. De e vreun sens în asta, e-ntors și e ateu. De ce ne gîndim la Ghencea, cînd există Bernabeu?
Zău, ne-ar plăcea să fim și noi geniali și accidentați, ca Messi, inegalabilul. N-avem curaj să murim geniali și nebuni de sifilis, ca Mișu, poetul nepereche. D-aia, între național și universal, am optat iarăși pentru internațional. Lumea e vastă, iar frumusețea fotbalului – nesfîrșită. Atunci, pen’ ce ne-am autoflagela cu chinuielile de meciuri băștinașe, cînd prin alte părți sînt derbiuri mari și tari? Merită să lăsăm deliciul unor Bayer Leverkusen – Bayern München (1-1), ori Juventus-Milan (3-2), ba chiar și River Plata – Boca Juniors (0-1), pentru scrîșneala unor Vaslui-Steaua (0-1), Dinamo-Ceahlăul (1-1) sau Gaz Metan – Petrolul (1-0)? Ca să ce? Ca să descoperim ce știam – că arbitrii noștri strică partidele, iar antrenorul campioanei se poartă mîrlănește cu jurnaliștii, pe urmele lui Meme? Nu, mersi, tată! Mai bine, pentru forma noastră sportivă, ne relaxăm la un galop de sănătate, Șahtior Donețk – Arsenal Kiev (7-0), urmărim Steaua-Dinamo de la ruși, adică ȚSKA – Dinamo Moscova (0-2) și descoperim, tot pe-acolo, un pa
