Vrea, nu vrea, actualul şef al Poliţiei Judeţene, Viorel Caragea, e nevoit să facă de acum încolo echipă cu „noul” său adjunct Ion Frăţilescu, cel care a mai fost în funcţie pentru câteva luni, când şefii de la Bucureşti l-au demis pentru „disfuncţionalităţi” constatate în urma unui „control tematic”. Actualul adjunct a contestat în instanţă decizia de schimbare a lui şi cu nici trei săptămâni în urmă a câştigat definitiv şi irevocabil la Curtea de Apel, obţinând dreptul de a fi repus în funcţie. Şefii din Poliţia Română, cu care Frăţilescu s-a judecat până luna trecută, au fost nevoiţi să respecte decizia instanţei şi l-au repus pe acesta în drepturi chiar la sfârşitul lui septembrie.
Măsura respectiva nu a fost făcută publică pe niciunde, Frăţilescu nefiind prezentat ca adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj nici măcar pe pagina de internet a instituţiei, asta deşi au trecut vreo 10 zile de la repunerea sa pe funcţie. Readucerea sa ca adjunct s-a făcut în condiţiile în care funcţia pe care a ocupat-o anterior fusese, între timp, ocupată de Daniel Feţanu. Cel din urmă a rămas adjunct al lui Caragea în fruntea Inspectoratului, dar pe celălalt post din organigrama instituţiei, pe cel pe care a fost ca adjunct până la 1 iulie Ion Voinescu, retras la pensie cu data menţionată.
Decizia instanţei de judecată obligă Poliţia Română să-i plătească adjunctului IPJ Gorj demis abuziv şi toate drepturile salariale care i se cuveneau în perioada în care nu a fost pe post, inclusiv până la reinstalarea în funcţie. Suma respectivă este, probabil, una cu destul de multe zerouri, dar banii îi vor prinde bine lui Frăţilescu, dacă ţinem seama că acesta şi-a refinanţat în 2011 un credit de 75.000 de lei pentru o perioadă de 15 ani. Refinanţarea a fost cerută la bancă după schimbarea din funcţia de adjunct, în această perioadă el activând ca ofiţer la Poliţia