Acțiunile emoționale ale activiștilor de mediu tind să câștige războiul relațiilor publice cu jargonul tehnic al companiilor, dar, deși activismul este valoros, nu este întotdeauna ușor de tras la răspundere, scrie Joseph Zammit-Lucia pe un blog al publicației britanice „The Guardian”. Sursa: Nicu Dirdiiac
De obicei jurnaliștii scriu despre necesitatea ca firmele să-și exercite puterea în mod responsabil și să fie trase la răspundere pentru acțiunile lor. Cu toate acestea, puțini analizează problema puterii vs responsabiltate când vine vorba despre alte sectoare, de pildă în unul care și-a construit puterea în ultimii 50 de ani - comunitatea activiștilor de protecție a mediului și interacțiunea lor cu lumea afacerilor.
Autorul dă două exemple, unul dintre el fiind cazul Roșia Montană din România, celălalt exploatarea gazelor de șist din Marea Britanie.
O țintă extrem de ușor de atins și de atrăgătoare pentru activiștii de mediu este deschiderea operațiunilor de la mina de aur din Roșia Montană.
Proiectul de investiții străine are potențialul de a îmbunătăți condițiile de trai pentru mii de oameni, promițând să creeze în jur de 2.300 de locuri de muncă în timpul construcției minei și 900 după finalziarea acesteia. Acestea ar avea o contribuție importantă la dezvoltarea României, a economiei țării și ar ecologiza, în același timp, zona poluată din timpul comuniștilor, când mina era funcțională, precizează sursa citată.
Totuși, aceste argumente pertinente sunt distruse atunci când grupurile de activiști organizează demonstrații publice și vorbesc despre poluarea apelor cu cianuri (900.000 de tone, care sunt folosite deja în alte țări ale lumii, potrivit Cărții Substanțelor Chimice utilizate în Economie).
Combaterea unui astfel de activism cu o replică de genul „cianura va fi folosită în siguranță, fără niciun risc” nu va f