News Un tânăr de 23 de ani, aflat într-o stare evidentă de ebrietate, a încercat să pătrundă pe Stadionul municipal Botoşani prin poarta de acces numărul 2, la partida de fotbal dintre echipeleF.C.Botoşani - Universitatea Cluj.
Acesta a fost sancţionat contravenţional de jandarmi cu amendă de 250 de lei, fiind stabilită de asemenea şi măsura complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pentru o perioadă de 6 luni de zile, începând cu data de 07 octombrie.
Sancţiunea a fost aplicată în condiţiile în care acelaşi tânăr a încercat să pătrundă iniţial pe la poarta de acces numărul 1, dar a fost oprit de jandarmi şi i s-a precizat că nu poate intra la meci deoarece se află în stare de ebrietate şi poate fi sancţionat contravenţional.
În situaţia în care acest tânăr va pătrunde sau va încerca să pătrundă pe stadion la meciurile de fotbal, prin orice mijloace, în cele 6 luni de zile în care i se interzice acest lucru, va săvârşi o infracţiune prevăzută de legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, iar jandarmii îi vor întocmi actele de constatare , fapta fiind pedepsită cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă, în cuantumul stabilit de instanţa de judecată sau de procuror.
De asemenea, se va dispune, faţă de învinuit ori inculpat, măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 2 ani, care se adaugă la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.
Persoanele faţă de care s-a dispus măsura interzicerii accesului sub forma măsurii de siguranţă de natură penală au obligaţia ca, pe timpul desfăşurării jocurilor sportive pentru care s-a dispus măsura, să se prezinte la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră.
News Un tânăr de 23 d