E nerezonabil ca șeful unui „grup infracțional organizat“ să te înjunghie pe la spate, atunci când simte că nu-l mai servești?
Articolul privitor la televiziuni și radiouri din ordonanța de urgență adoptată de guvern, relativă la Codul insolvenței, poate fi interpretat, fără multă eroare, ca îndreptat împotriva televiziunilor incomode pentru putere, pe care le poate amenința cu suspendarea activității de presă în cazul insolvenței. Or, insolvența sau proximitatea ei este o caracteristică a multor televiziuni din România. Desigur că toată lumea este obligată să plătească taxele și impozitele, dar când o intrare în insolvență atrage, pentru o televiziune, suspendarea pe luni bune a autorizației de funcționare – ceea ce nu se întâmplă în cazul unei firme de transport sau de construcții –, strădania guvernării USL de a exercita presiuni asupra presei pare evidentă și ea este condamnabilă. Pe scurt, guvernul arată pumnul libertății de expresie, așa cum au semnalat deja și organizații internaționale precum ActiveWatch și Reporteri fără Frontiere.
Acestea fiind zise, nu am putut să nu privesc cu un irepresibil amuzament circul de lamentări și acuzații desfășurat zilele trecute la Realitatea TV, una dintre cele mai amenințate televiziuni în lumina ordonanței. Erau prezenți aproape toți comilitonii Realității – de la Andreea Crețulescu la Rareș Bogdan și patronul Cozmin Gușă, marele analist, fără a-l uita și pe neostângistul Costi Rogozanu. Li se adăugau acestor luptători vechi pe frontul „antibăsismului“ alți magnifici „externi“, precum Cornel Nistorescu sau Oana Stănciulescu. Toți îl condamnau aspru pe Ponta, bineînțeles suspectat că, mai ales în condițiile ascuțirii rivalității cu Crin Antonescu, ar voi să închidă sau să preia Realitatea TV, care adoptase o poziție contrară lui, mai ales în chestiunea Roșia Montană. Momentul
