Da, n-ar fi rău ca în drum spre Bucureşti să zăboveşti cu gândul asupra motivului care a făcut ca tu să fii azi cetăţean român.

R.Moldova este în derivă inclusiv, dar poate mai ales, pentru că nu ne-am pus la punct în legătură cu nişte principii, şi chiar dacă am făcut-o, nu le respectăm măcar în privinţa propriei noastre persoane. Dar poate că anume onestitatea faţă de propria persoană este unica şi cea mai reală cale prin care ne putem “rezolva" şi colectiv. Pentru că eu m-am săturat de oameni care bat capul despre ne-unire şi despre cum ea este, vezi Doamne, desuetă, dar care s-au pus "la adăpost, na vseakoe pojarnoe (pentru orice eventualitate, adică)" prin cetăţenia română, blamând istoria pentru că ne-ar “trage înapoi", menţinându-ne într-o stare cică retrogradă, anacronică cu evoluţiile lumii în care trăim, dar invocând exact aceiaşi istorie atunci când interesul lor strict personal o justifică (în speţă, obţinerea de cetăţenii în condiţii preferenţiale).

Această impostură nu reflectă decât lipsa de principii şi de verticalitate a acelor oameni şi atitudini politice duplicitare. Or, tu, în ipostaza de dublu-cetăţean, interesele cărei comunităţi le îmbrăţişezi (amintindu-ţi că în momentul obţinerii cetăţeniei române, posterior momentului obţinerii cetăţeniei moldoveneşti prin naştere, deci mai actual şi mai recent şi mai în cunoştinţă de cauză (sic!) decât obţinerea involuntară a unei cetăţenii prin naştere (re-sic!), ai jurat credinţă statului român, oricât de "formal" şi “lipsit de conţinut" nu ţi-ar părea jurământul)? Interesele legate de (re)crearea unităţii statului român, sau cele de menţinere a unui stat-avatar în perfectă continuitate cu originea şi matricea lui sovietică - RSSM, menţinere care este exclusiv în interesul fostei nomenclaturi, la putere de 20 de ani în R.Moldova (Snegur, Lucinschi, Voronin, Lupu, Roşca, Lazăr, şi alţi co