De ceva vreme, liderii găgăuzilor (acei turci creştinaţi din sudul Republicii Moldova) revin insistent cu declaraţii războinice faţă de tot ce-i românesc. În cei aproape 20 de ani de când au autonomie, nu am auzit să se fi evidenţiat prin cultura lor, dar i-am văzut în nenumărate faze fluturând pumnii la adresa Chişinăului.

În 1994 au cerut limbă găgăuză în şcoli şi în celelalte instituţii publice. Moldovenii blajini de la guvernare le-au dat nu numai atât, dar mult mai mult. Numai că în acest răstimp generaţii întregi de copii au continuat să fie rusificaţi în şcoli, iar mulţi dintre găgăuzii maturi nu au mai vorbit limba buneilor lor de ani buni, îngânând doar limba lui Puşkin. Ca să înţelegem ce hram poartă acest neam e suficient să deschidem portalul oficial al autonomiei - gagauzia.md. Versiunea în limba lor maternă nu conţine nicio informaţie în găgăuză, absolut nimic! Ultimele postări în limba română sunt de la sfârşitul anului 2010, iar toate informaţiile la zi sunt doar în rusă.

Interzicerea recentă a sintagmelor „limba română“ şi „istoria românilor“ pe teritoriul regiunii nu este singura petardă aruncată în ultimul timp. Am mai văzut din astea şi la Bacalaureatul din acest an, şi atunci când autorităţile au revenit la denumirea manualelor de istorie a românilor, şi atunci când au anunţat unii că vor să iasă din componenţa Republicii Moldova şi să-şi declare independenţa sau în cazul referendumului despre vectorul de politică externă. De fiecare dată, „revendicările“ lor erau rostite doar în rusă şi cu multă ură la adresa Chişinăului.

Vara trecută am văzut turci şi găgăuzi în Dobrogea. În alte vacanţe am întâlnit maghiari în Harghita şi-n Covasta. Toţi vorbeau limba lor, dar şi limba română. Cu toţi m-am înţeles româneşte, nu în rusă, engleză sau chineză. Am fost şi în Catalonia, unde am vorbit cu catalanii în spaniolă. Niciunul dintre oameni