Zahărul este un aliment controversat, făcând obiectul unor discuţii aprinse între medicii nutriţionişti, având în vedere faptul că unii îl recomandă în dieta zilnică, în anumite doze care nu periclitează sănătatea, iar alţii susţin că se poate trăi foarte bine fără măcar un gram de zahăr în alimentaţie. În schimb, în domeniul înfrumuseţării, zahărul este un ingredient folosit foarte des în compoziţia măştilor cosmetice şi al produselor exfoliante, pentru epilat şi chiar ca element esenţial folosit în lupta cu ridurile şi pierderea fermităţii pielii.
În memoria noastră afectivă, zahărul este legat de amintirile dulci ale copilăriei, de vremurile în care nu ne temeam că dulciurile pe care le savuram cu atât de mare plăcere ni se vor depune pe coapse, însă la vârsta adultă devenim conştienţi de pericolele pentru sănătate ale consumului excesiv de zahăr. Însă, este bine de ştiut că zahărul nu ne face rău decât dacă este consumat în cantităţi foarte mari, ca multe alte alimente de altfel. Nutriţioniştii susţin că zahărul este o sursă importantă de energie, însă consumul sau nu trebuie să depăşească doza de 50-60 de grame pe zi.
De aceea, specialiştii recomandă citirea cu atenţie a etichetelor produselor pe care le consumăm, întrucât zahărul se regăseşte frecvent în rândul ingredientelor, nu neapărat în cazul dulciurilor. Acesta se foloseşte pe post de conservant sau aroma. De pildă, o sticlă de 500 ml de băutură răcoritoare conţine minimum 50 de miligrame de zahăr. În unele alimente, zahărul este un ingredient ascuns, de pildă în cerealele pentru micul dejun, în conservele de fructe şi legume, iaurt, sucuri din fructe prezentate ca fiind naturale 100%, băuturi energizante, sosurile pentru salată, ketchupul şi sosul dulce şi picant conţin un cub de zahăr în fiecare 75 de grame, iar o brioşă, o porţie de fulgi de porumb pot să conţină între patru şi şase cubu