Lumea vorbeşte! Fără comunicare, nu am putea realiza nici cele mai simple activităţi individuale şi colective. Muntele de vorbărie care apasă lumea de astăzi, însă, depăşeşte cu mult necesarul de comunicare. De unde provine surplusul şi cît ne costă producerea lui?
O lege fundamentală a teoriei sistemelor postulează legătura directă dintre structura, calitatea comunicării (interne şi cu exteriorul), respectiv gradul de complexitate al funcţiilor de care un sistem este capabil. Acest lucru este valabil în tot universul cunoscut, de la lumea circuitelor electronice pînă la maşinăriile inteligente, iar în cea biologică, de la interacţiunea celulară la marile comunităţi umane. Conştiinţa, în sensul cel mai larg al termenului, este o funcţie de comunicare. Cu toate acestea, studiul sistematic şi adîncit al subiectului este o achiziţie culturală relativ nouă, chiar şi pentru lumea modernă.
Multe obstacole stau în calea comunicării eficiente dintre oameni; nu întîmplător studiul entropiei în procesele comunicaţioanale s-a bucurat de atîta atenţie şi a făcut progrese teoretice atît de semnificative. Cel mai perfid duşman al comunicării este, însă, trăncăneala. O activitate cu uriaşă capacitate mimetică. Sea¬mănă ca formă, pînă la identitate, cu comunicarea, dar nu-i îndeplineşte funcţiile, dimpotrivă, împiedică realizarea lor. Trăncăneala este parazitul specific al comunicării. Ca orice parazit, se hrăneşte din substanţa gazdei, îi suge seva. Linia de separaţie dintre cele două procese devine evidentă, dacă analizăm condiţiile lor de realizare. Comunicarea implică circulaţia informaţiei între puctele de referinţă ale sistemului, în ambele sensuri, cu un scop precis şi funcţional, acela al transmiterii şi receptării corecte a mesajului purtător de sens. Trăncăneala este dimpotrivă, un proces uni-direcţional, deşi în joc sunt de regulă doi sau mai mulţi emiţători/r
