Vaccinul care să ne apere de gripă în acest sezon rece încă lipseşte, iar epidemiologii n-au nicio veste despre când ar putea începe campania de vaccinare, deşi perioada optimă tocmai o traversăm.
Antigripalul întârzie şi în acest an, Direcţia de Sănătate Publică neputând preciza când ar putea începe campania de vaccinare. Cert este că medicii de familie vor primi dozele, dar nu se ştie dacă pentru a acoperi întreg necesarul. Tot cert rămâne faptul că vaccinul nu se poate asigura din producţie autohtonă, însă ce rămâne încă în ceaţă e momentul livrării acestor doze.
„Am avut un prim val de frig, ar fi fost momentul să începem vaccinarea, însă deocamdată nu avem veşti, sperăm doar să nu-l primim foarte târziu”, a precizat medicul-şef al DSP, Marinela Madan.
În toamna trecută, într-o primă etapă s-au livrat în judeţ câteva mii de doze de-abia în noiembrie, pentru ca o a doua tranşă, cea mai importantă ca număr de doze (17.000), să vină chiar înainte de Sărbători. Spitalele erau deja pline de pacienţi internaţi cu afecţiuni respiratorii, iar medicii au reuşit cu greu să mai convingă, pe ici, pe colo, de necesitatea vaccinării.
„Au fost situaţii în care am găsit la medicii de familie 100 de doze în frigider, din cele 150 repartizate”, a mai spus medicul-şef al DSP.
La nivelul întregului judeţ s-au depreciat astfel aproximativ 3.000 doze. Ce încă nu se întâmplă, deşi ar fi pe undeva firesc, este ca rezolvarea problemei să poată fi lăsată la îndemâna personalului medical din teritoriu.
„Ar trebui ca medicului de familie să i se dea libertatea de a prescrie compensat vaccinul, aşa cum se întâmplă în cazul afecţiunilor. Impactul ar fi altul, pentru că sunt şi oameni care cumpără vaccinul din farmacii”, a mai spus Madan.