Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Este MULT MAI FEROCE decât Rîmaru". Vezi depre cine spune asta criminalistul Butoi.

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Criminaliştii sunt de părere că Nicolae Vlad, care a fost condamnat, la începutul acestei săptămâni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la închisoare pe viaţă pentru uciderea a trei femei, este un ucigaş mai feroce decât Rîmaru.

Nicolae Vlad a primit sentinţa de la judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Aceştia l-au condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea japonezei Yurika Masuno, în vârstă de doar 20 de ani, dar şi pentru alte două crime. Vlad a mai primit pedepse de 18 ani de închisoare pentru tâlhărie, 13 ani pentru lipsire de libertate, 10 ani pentru viol, opt ani pentru violare de domiciliu şi un an pentru ultraj, dar, potrivit legii, condamnările se cumulează şi se execută doar cea mai mare - în cazul lui, închisoarea pe viaţă. Această pedeapsă a fost dată, iniţial, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), iar ÎCCJ a respins recursul lui Nicolae Vlad, decizia dată în martie de CAB rămânând valabilă.

"A acţionat animalic"

Astfel, procesul care l-a avut în prim-plan pe unul dintre cei mai mediatizaţi criminali români din istoria recentă s-a încheiat. Criminalistul Tudorel Butoi este de părere că Nicolae Vlad este mai agresiv decât celebrul Rîmaru. "Îi lipseşte cu desăvârşire remuşcarea. A comis faptele sub un impuls declanşat bio-instinctual, animalic, iar acest lucru se vede din modul lui de operare. Şi-a ucis victimele folosindu-se de forţa brută, alegând persoane mai slabe decât el sau în imposibilitatea de a se apăra. Lipsesc armele (cuţit, topor) care au fost folosite de Rîmaru. Vlad se apropia de victime mult mai mult, suprimându-le viaţa prin strangulare, punându-le genunchii în piept, iar acest lucru arată că este mult mai feroce decât Rîmaru", a comentat Butoi.

Poliţistul complice, patru ani de închisoare

Poliţistul Gică Ştefănache a fost condamnat la patru ani

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 33 minute
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 49 minute
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului / Obiectivul va putea fi vizitat săptămâna viitoare

G4Media acum 55 minute
Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va fi putea fi vizitat între 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Au fost pregătite concerte, spectacole, parade şi surprize artistice care v

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum 2 ore
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 3 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Nicușor Dan, de Ziua Europei: Celebrăm nu doar un proiect politic, ci o comunitate de VALORI / România trebuie să fie un stat care propune direcția

Gandul acum o ora
„România nu trebuie să fie un stat care doar primește direcția dată de Europa, ci unul care propune direcția în domenii cheie pentru viitorul nostru comun: arhitectura de securitate europeană, agricultura, extinderea UE către Republica Moldova și sp

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 2 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

7°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°