Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regizorul Patrice Chereau, un maestru al scenei europene, a murit la vârsta de 68 de ani

Publicat in Romania TV, marți 8 octombrie 2013 ·

Regizorul francez Patrice Chéreau, un maestru al scenei europene de peste 40 de ani, a murit luni, la Paris, la vârsta de 68 de ani.

Numeroase personalităţi din lumea teatrului şi a filmului şi-au exprimat regretul faţă de moartea lui Chéreau, pe care l-au descris ca fiind "un foarte mare cineast, pe lângă un mare regizor de teatru şi de operă", dar şi "un om magnific", potrivit Mediafax.

"A avut o vitalitate extraordinară până la sfârşit", a declarat Elisabeth Tanner, directoare Artmedia, agenţia artistică care îl reprezenta, confirmând decesul artistului.

Ultimul spectacol pe care Patrice Chéreau l-a pus în scenă, "Elektra", de Richard Strauss, a fost ovaţionat în iulie la festivalul liric Aix-en-Provence.

Patrice Chéreau era cunoscut pentru exigenţa sa şi capacitatea lui de muncă. Avea un fel special de a-i ghida pe actori, dar şi o intuiţie nativă şi o înţelegere pătrunzătoare a operelor pe care le-a regizat.

Anunţul morţii sale a generat un val de emoţie şi de omagii în Franţa.

Preşedintele francez François Hollande a spus că Patrice Chéreau a fost "unul dintre cei mai mari artişti francezi", care a reprezentat "mândria" Franţei "peste tot în lume".

Directorul Operei din Paris, Nicolas Joel, care a fost asistentul său la producţia "Ring", de Richard Wagner, la Bayreuth, în 1976, s-a declarat bulversat de moartea artistului.

Olivier Py, care a spus că a fost "foarte mult sprijinit de Patrice Chéreau" după ce a fost concediat din conducerea teatrului parizian Odéon în martie 2011, a spus că simte în aceste momente "o tristeţe uriaşă".

"Era un regizor cu o mare cultură şi de o extremă delicateţe, traversată de o nelinite, chiar după tot ceea ce făcuse. Am adorat filmele sale, pe care le-am văzut în adolescenţă, trebuie să spun că era şi un foarte mare cineast, pe lângă faptul că era un regizor de teatru şi de operă"

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lucescu, scandalizat în conferință: „De ce s-a făcut meciul ăsta? Încurcă, încurcă foarte tare!” + căpitanul pentru România - Moldova

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul României, a susținut miercuri conferința de presă premergătoare partidei cu Moldova, amical pe Arena Națională înaintea decisivului cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial. Lucescu Atunci, antre

CCR amână decizia privind pensiile magistraților. Iată noul termen (surse)

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru 21 octombrie dezbaterea sesizării transmise de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind modificările aduse pensiilor magistraților, potrivit unor surse din cadrul CCR, scrie stiripesurse.ro. Ami

Ministrul Finanțelor a semnat contractul pentru finanțarea Autostrăzii Sibiu–Pitești. Care e suma totală

HotNews acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a semnat miercuri un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Împrumutul este destinat construcției Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești – cel mai important proiect de infrastructură rutieră al Rom

Premiul Nobel pentru Chimie din 2025 a fost acordat cercetătorilor Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi pentru dezvoltarea structurilor organometalice

HotNews acum 2 ore
Academia Regală Suedeză de Științe a anunțat miercuri după-amiaza că Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat în 2025 cercetătorilor Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi „pentru dezvoltarea structurilor organometalice”. Știre în curs d

Apele Române anunță că pe mai multe râuri din Constanța au fost depășite cotele de PERICOL. Care este situația în Capitală

Gandul acum 34 minute
Apele Române au anunțat că, din cauza precipitațiilor torențiale din ultimele 24 de ore, cotele de pericol, pe mai multe râuri din județul Constanța, au fost depășite. Autoritățile intervin cu 100 de angajați și 19 utilaje. În Capitală, debitul maxi

Preotul ortodox dintr-o comună din Bihor, reţinut pentru agresiune sexuală asupra unei minore / Judecătoria Oradea l-a plasat sub control judiciar

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parohul ortodox din Şuncuiuş, Valentin Borbel, a fost reţinut pentru 24 ore, iar după expirarea măsurii Judecătoria Oradea l-a plasat sub control judiciar pentru 60 zile, sub acuzaţia de agresiune se

Nuclearelectrica a semnat două acorduri strategice cu grupul francez EDF pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă şi proiectul de Radioizotopi Medicali

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a semnat două acorduri strategice cu grupul francez EDF pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă şi proiectul de Radioizotopi Medicali, informează c

A fost trimis în judecată tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh

Ziua Constanta acum o ora
Tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în stare de arest la domiciliu. Oficial de la Parchet La data de 08.10.2025, Parchetul de pe lângă

ANCOM emite noi licenţe pentru Vodafone, Digi şi Telekom România Mobile Communications

News.ro acum o ora
ANCOM anunţă, miercuri, că a emis noi licenţe pentru companiile Vodafone România, Digi România şi Telekom România Mobile Communications, după ce au primit acordul prealabil al Autorităţii pentru cesiunea şi închirierea unor drepturi de utilizare a f

Aniversariada Auchan continuă cu reduceri de până la peste 50% și peste 1.300 de oferte

Ziua Constanta acum 3 ore
De 19 ani, Auchan transformă fiecare zi într-o competiție a ofertelor și reducerilor. Până pe 21 octombrie, în magazinele Auchan din toată țara găsești peste 1.300 de oferte la produsele care contează în bugetul familiei și reduceri de până la peste

Vremea

București
acum

13°
mie.

10°/13°
joi

9°/18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/13°
joi

10°/12°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/18°
sâm.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/13°
joi

6°/15°
vin.

8°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

17°
mie.

7°/18°
joi

8°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/21°