* preşedintele Traian Băsescu a avertizat din nou Guvernul României în privinţa transferării celor 2.815 hectare de la Academia Agricolă "Gheorghe Ionescu Şişeşti" către Consiliul Judeţean Brăila * alături de privatizarea CFR Marfă, şeful statului a catalogat şi hotărârea în privinţa Staţiunii de Cercetare demnă de a face "obiectul unei anchete"* în ceea ce-l priveşte pe şeful CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, acesta consideră că preşedintele ţării "probabil nu este informat"
Preşedintele Traian Băsescu a tras din nou un semnal de alarmă în privinţa transferării celor 2.815 hectare de teren de la Academia de Ştiinţe Agricole (ASAS) "Gheorghe Ionescu Siseşti" către Consiliul Judeţean Brăila. În cadrul conferinţei de presă susţinute, luni, la Palatul Cotroceni, şeful statului a declarat că orice om care priveşte modul cum se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera că mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete DNA. În acest context, Băsescu a mai adăugat că ar vrea să avertizeze Guvernul USL şi asupra terenului transferat de la ASAS, caz pe care îl vede în aceeaşi situaţie. "Îi previn şi legat de terenul de 2.815 hectare transferat de la Academia Agricolă la Consiliul Judeţean Brăila. E doar aşa, în treacăt, să ne aducem aminte, să nu daţi vina pe viitorul preşedinte. Lucrurile pot evolua foarte neplăcut când Guvernul se aşază într-o maşinărie pentru favorizarea corupţiei, chiar dacă ia decizii colective", a afirmat preşedintele. Stancu: "Datorită scandalurilor din vârful turnului se ajunge, prin ricoşeu, aşa, şi la noi"
Contactat, ieri, de către redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a subliniat că proiectul de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă merge înainte. Cât despre atitudinea şefului statului, Stancu a declarat că acesta, probabil, nu este