Miercuri, 9 octombrie, va fi deschis cel mai mare magazin Mega Image din Capitală. Belgienii vor inaugura noul Concept Store, aflat în Piața Sudului, în urma unei investiții de câteva milioane de euro.
Conform datelor apărute în presa centrală, noul magazin va avea o suprafaţă totală de 14.000 mp. Terenul pe care Mega Image a construit acest magazin de mari dimensiuni măsoară 5.200 metri. Proiectul este dezvoltat pe un teren cumpărat de la familia Tănăsoiu, dezvoltatorul parcului de afaceri S-Park din Piaţa Presei.
Noul concept store din Piaţa Sudului are două etaje de parcare sub¬terană, parter şi alte trei etaje (ultimul tehnic). Proiectul va cuprinde atât un supermarket Mega Image, cât şi o galerie co¬mer-cială şi spaţii de birouri.
Lucrările au fost înce¬pu¬te de către firma ACMS, deţinută tot de către familia Tănă¬soiu, care intenţiona iniţial să construiască pe acest te¬ren un turn de birouri cu o înălţime de 90 de metri şi 21 de etaje, pentru care obţinuse şi un plan urbanistic zonal (PUZ) în 2008.
Inițial, proiectul trebuia finalizat abia în primăvara anului viitor, însă belgienii au ținut să deschidă noul magazine mult mai devreme. Potrivit datelor ZF, la parterul acestei clădiri va fi deschis un supermarket Mega Image cu o suprafaţă de 2.300 de metri pătraţi, cel mai mare al companiei de pe piaţa locală, iar la cele două etaje superioare retailerul va încerca să închirieze spaţiile către alţi comercianţi, deşi intenţia iniţială a belgienilor era de a muta în Piaţa Sudului birourile companiei. Cu magazinul din Piaţa Sudului Mega Image va încerca să atragă din clienţii hipermarketului Cora din centrul comercial Sun Plaza, unul dintre cele mai mari malluri din Bucureşti şi din ţară.
Astăzi, cu o zi înainte de deschiderea oficială, câțiva muncitori lucrau de zor pentru a finaliza și pregăti marea deschider