Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai uşor cu ONG-urile, că ne mor politicienii de atâta ras!

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Nu cred că există vreun ONG, asociaţie, organizaţie, grup sau grupuleţ care să nu îşi pună în statut sau în declaraţia de principii, chiar în primul paragraf, cum că e o organizaţie „nepolitică, nepartizană, democratică” şi încă vreo câteva de felul acesta.

Şi, la fel, mai toţi oamenii importanţi, dintre intelectuali, din business şi de peste tot, parcă se întrec în a declama, cât mai vocal şi cât mai ostentativ, cât de mai „apolitici” sunt ei şi cât de puţin îi interesează lucrul acesta – politica, adică.

Şi unii, ca să nu se pună prea rău cu Dumnezeu, cu conştiinţa lor şi cu alţi oameni importanţi, mai dau un ban la câte un ONG, îşi pun tenişi şi chiloţi de sport şi aleargă pe la vreun cros umanitar, sau se duc şi explică unei adunături de proşti cât de bine ar fi în ţară dacă ar fi cu toţii deştepţi şi şi-ar rezolva singuri problemele. Raţionamentul e simplu: „Dacă oamenii ar fi mai informaţi, mai inteligenţi şi mai educaţi, mai civilizaţi, adică, lucrurile s-ar întâmpla altfel, ar înţelege ce votează şi ce va urma după aceea, politicienii nu-i vor mai fraieri cu una, cu două. Deci, să-i informăm şi să-i deşteptăm pe oameni!”. Simplu şi clar ca bună ziua!

Doar că nu pot face o sută de ONG-uri în zece ani cât poate strica un singur politician într-o saptamană. Să fim serioşi, în România sunt prea multe asociaţii, fundaţii şi tot felul de organizaţii care încearcă să-i informeze şi să-i deştepte pe cei de care nu se va lipi în veci o asemenea educaţie, făcută în acest fel. Şi fac exact ceea ce vor ploiticienii noştri să vadă, adică să-i ţină ocupaţi cu mărunţişuri care nu au nicio finalitate şi niciun efect pe o rază mai mare de 50 de metri faţă de locul în care s-a produs „educarea”. Cu cât mai multe ONG-uri şi cu cât mai mulţi oameni importanţi pierzând vremea prin ele, cu atât mai bine pentru guvernanţi, care îşi freacă mâinile şi îşi văd linişt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 55 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum o ora
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra din 10 iunie titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 46 minute
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârst

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum 52 minute
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 22 minute
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum 2 ore
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum o ora
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°