Nu cred că există vreun ONG, asociaţie, organizaţie, grup sau grupuleţ care să nu îşi pună în statut sau în declaraţia de principii, chiar în primul paragraf, cum că e o organizaţie „nepolitică, nepartizană, democratică” şi încă vreo câteva de felul acesta.

Şi, la fel, mai toţi oamenii importanţi, dintre intelectuali, din business şi de peste tot, parcă se întrec în a declama, cât mai vocal şi cât mai ostentativ, cât de mai „apolitici” sunt ei şi cât de puţin îi interesează lucrul acesta – politica, adică.

Şi unii, ca să nu se pună prea rău cu Dumnezeu, cu conştiinţa lor şi cu alţi oameni importanţi, mai dau un ban la câte un ONG, îşi pun tenişi şi chiloţi de sport şi aleargă pe la vreun cros umanitar, sau se duc şi explică unei adunături de proşti cât de bine ar fi în ţară dacă ar fi cu toţii deştepţi şi şi-ar rezolva singuri problemele. Raţionamentul e simplu: „Dacă oamenii ar fi mai informaţi, mai inteligenţi şi mai educaţi, mai civilizaţi, adică, lucrurile s-ar întâmpla altfel, ar înţelege ce votează şi ce va urma după aceea, politicienii nu-i vor mai fraieri cu una, cu două. Deci, să-i informăm şi să-i deşteptăm pe oameni!”. Simplu şi clar ca bună ziua!

Doar că nu pot face o sută de ONG-uri în zece ani cât poate strica un singur politician într-o saptamană. Să fim serioşi, în România sunt prea multe asociaţii, fundaţii şi tot felul de organizaţii care încearcă să-i informeze şi să-i deştepte pe cei de care nu se va lipi în veci o asemenea educaţie, făcută în acest fel. Şi fac exact ceea ce vor ploiticienii noştri să vadă, adică să-i ţină ocupaţi cu mărunţişuri care nu au nicio finalitate şi niciun efect pe o rază mai mare de 50 de metri faţă de locul în care s-a produs „educarea”. Cu cât mai multe ONG-uri şi cu cât mai mulţi oameni importanţi pierzând vremea prin ele, cu atât mai bine pentru guvernanţi, care îşi freacă mâinile şi îşi văd linişt