Zona euro poate fi împărţită în două grupuri, cel puţin din punct de vedere al şomajului: Germania şi restul.
În august, 1,9 milioane de germani adulţi - adică persoane cu vârsta mai mare de 24 de ani - erau înregistraţi ca fiind şomeri, ceea ce înseamnă că îşi căutau de lucru fără să poată găsi. Este cel mai scăzut număr de şomeri înregistrat după 1991, anul reunificării ţării.
În restul zonei euro existau 13,9 milioane de adulţi neangajaţi. Acesta este cel mai mare număr înregistrat de la apariţia monedei euro, în 1999.
Eurostat, agenţia statistică a Uniunii Europene, a raportat în această săptămână că numărul total al şomerilor din zona euro a scăzut în august, pentru a treia lună consecutiv. Acest declin a fost cauzat de reducerea ratei ridicate a şomajului în rândurile tinerilor lucrători, cei care au sub 25 de ani. Însă şomajul în rândurile lucrătorilor mai în vârstă a continuat să crească.
Graficele publicate de Eurostat arată schimbările înregistrate cu privire la numărul muncitorilor clasificaţi drept şomeri, în ambele categorii de vârstă, în Germania şi în restul zonei euro, începând cu decembrie 2007. Ele arată de asemenea ce s-a întâmplat în SUA şi Marea Britanie în acelaşi interval de timp, precum şi rata actuală a şomajului în fiecare dintre aceste ţări.
Deşi rata şomajului printre tinerii muncitori practic a explodat, se observă totuşi că aceasta a crescut mult mai încet de la începutul crizei faţă de cât de repede a crescut şomajul printre muncitorii mai în vârstă - iar aceştia sunt şi aceia în cazul cărora există o probabilitatea mai mare să aibă şi responsabilitatea întreţinerii unei familii.
Dintre ţările europene, indiferent dacă sunt sau nu în zona euro, toate au în prezent, în afară de Germania, mai mulţi şomeri adulţi decât aveau la finalul lui 2007, anul în care SUA au intrat î