Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentionare de la E.ON Gaz

Publicat in Evenimentul de Botosani, marți 8 octombrie 2013 ·

In mai putin de o saptamana, trei persoane si-au pierdut viata din cauza intoxicatiei cu monoxid de carbon, de la cosurile de fum obturate. Aceste incidentele tragice ar trebui sa le dea de gandit consumatorilor de gaze naturale, acestia fiind obligati, potrivit legii, sa efectueze verificarea si curatarea cosurilor de fum de cel putin doua ori pe an, prin intermediul firmelor sau persoanelor autorizate.

„De la inceputul acestui an, in aria de activitate a companiei E.ON Gaz Distributie au fost inregistrate 14 cazuri de intoxicatii cu monoxid de carbon. In urma acestor evenimente, 14 persoane au decedat, asfixiate cu monoxid de carbon, iar alte 7 au fost la un pas de moarte din cauza intoxicatiei cu monoxid de carbon”, informeaza E.ON Gaz.

Cauza principala a acestor evenimente tragice a fost utilizarea unor surse de incalzire alimentate cu gaze naturale, racordate la cosuri de fum necuratate sau infundate, construite necorespunzator sau chiar folosirea unor aparate de incalzire improprii, deteriorate sau neracordate la cosuri.

La nivel national, potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, (I.G.S.U.) cosurile de fum fara protectie, neetansate sau obturate si care nu permit evacuarea gazelor arse au provocat circa 1.700 de incendii la locuinte in perioada 1 septembrie 2012-31 august 2013.

E.ON Gaz Distributie atrage atentia asupra necesitatii curatarii cosurilor de fum si a intretinerii cailor de ventilare. Aceste masuri de siguranta sunt esentiale pentru evitarea intoxicatiilor si asfixierilor cu monoxid de carbon dar si pentru prevenirea incendiilor.

„Consumatorii de gaze naturale trebuie sa se asigure de verificarea si curatarea cosurilor de fum de cel putin doua ori pe an, una dintre verificari trebuind sa fie efectuata neaparat inaintea inceperii sezonului rece, exclusiv prin in

Articolul in Evenimentul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 30 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 27 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°