Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta a participat la inaugurarea unei noi fabrici a Honeywell Transportation Systems la Prahova

Publicat in Antena 3, marți 8 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a participat, marţi, la inaugurarea unei noi fabrici a Honeywell Transportation Systems la Prahova. Acesta a declarat că "România vrea să păstreze o predictibilitate şi o stabilitate economiceă şi fiscală", dar şi că şi-ar dori ca firmele mari să investească şi în cercetare, nu numai în producţie

Fabrica Honeywell Friction Materials, care produce plăcuţe de frână pentru autovehicule, este amplasată într-un parc industrial privat, situat la câţiva kilometri distanţă de Ploieşti şi a fost pusă în funcţiune în urmă cu aproape un an, în noiembrie 2012, însă a fost inaugurată marţi.

Potrivit lui Rainer Bostel, preşedinte al Diviziei Friction Materials din cadrul Honeywell, investiţia totală în fabrica din Ploieşti va fi de 57 de milioane de euro, sumă care va fi alocată până în anul 2015 şi din care 16 milioane de euro reprezintă ajutor guvernamental din partea autorităţilor române. Ajutorul guvernamental, acordat în anul 2011, a fost primit doar parţial, întrucât este primit în tranşe, pe măsură ce se fac investiţiile, au precizat reprezentanţii companiei americane.

Aceştia au explicat că nu au inaugurat oficial fabrica în noiembrie anul trecut, atunci când a început producţia, pentru că şi-au dorit să arate oamenilor o fabrică aflată în funcţiune.

Până acum, fabrica de lângă Ploieşti a produs peste două milioane de plăcuţe de frână, cea mai mare parte din producţie fiind destinată exportului în Europa, China, Mexic, iar restul mergând pe piaţa românească.

La inaugurarea de marţi a fost prezent şi premierul Victor Ponta, alături de reprezentanţii companiei americane şi de autorităţi locale. În discursul său, Ponta a spus că şi-ar dori ca firmele mari precum Honeywell să investească în România nu doar în producţie, ci şi în cercetare.

Premierul a declarat că pri

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ÎCCJ a decis Dosarul Revoluției, retrimis la Parchetul Militar

Ziua Constanta acum 32 minute
Veste de ultim moment, în dosarul Revoluției – instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis astăzi, 20 septembrie 2024, retrimiterea dosarului la Parchetul Militar, invocând „inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posi

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum 39 minute
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 49 minute
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

O nouă amânare în dosarul care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Motivul invocat de instanță

HotNews acum o ora
Judecătoria Mangalia a decis o nouă amânare la termenul de azi, 20 septembrie, în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, următorul termen fiind stabilit pe 18 octombrie, în lipsa expertizelor de la INML. Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a st

Maratonul resuscitării, în Iulius Town Timișoara. Peste 60 de voluntari vor oferi cursuri de prim ajutor

Press Alert acum 26 minute
Mai multe evenimente de amploare au loc în acest final de săptămână la Iulius Town, iar fiecare membru al familiei va găsi cel puțin o activitate de care să se bucure. Check Art Festival începe sâmbătă și animă aleile din Iulius Gardens cu mimi, buf

Cod galben de vânt în opt județe și București. Până când este valabilă avertizarea HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 20 septembrie, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în şapte judeţe din sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, precum şi

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum o ora
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 5 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum o ora
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Un avion cu destinația Malaga a aterizat de URGENȚĂ din cauza unui șoarece. Creatura a fost descoperită în mâncarea unei pasagere

Gandul acum o ora
Un avion de pasageri, cu destinația Malaga, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență, la Copenhaga, după ce la bord a fost descoperit un șoarece, a anunțat joi presa norvegiană, citată de DPA. Potrivit declarațiilor unui pasager, aflat la b

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°