Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liliana Danci şi alţi maratonişti au deschis luni şedinţa BVB Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Campionii celei de-a şasea ediţii a Maratonului Internaţional Bucureşti au deschis, luni, sesiunea de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti

.Campionul internaţional al maratonului şi campionul naţional au apăsat butonul care marchează simbolic deschiderea tranzacţiilor şi au sunat din clopoţelul de la bursă. Printre ei a fost şi Liliana Danci cea care a scos cel mai bun timp dintre maratonistele din România şi a devenit campioană naţională de maraton.

„Am invitat câştigătorii şi organizatorii maratonului să deschidă simbolic sesiunea de tranzacţionare. Acesta este un obicei pe care anumite burse îl au, chiar dacă totul este electronic. Vom organiza, din când în când, astfel de evenimente, cu invitaţi speciali, pentru că este o modalitate bună de a promova bursa, ca oamenii să fie mai aproape de piaţa de capital“, a declarat pentru Agerpres directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

„Noi organizăm maratonul de şase ani, iar BVB demarează 'maratonul' listărilor şi vrem să avem o paralelă şi unii să fie inspiraţi de ceilalţi“, a declarat directorul Maratonului, Oana Năstase, care a adăugat că doreşte Bursei recorduri de listări şi de volume de tranzacţionare în perioada următoare, aşa cum sportivii fac performanţă în domeniul lor şi au avut nişte timpi extraordinari la maraton. Primii români, care au cucerit titlurile de campioni naţionali la maraton, au fost Ştefan Lupulescu (CS Pandurii Tg. Jiu) şi, respectiv, Liliana Maria Danci (CSM Reşiţa), clasaţi pe locurile 5 în cele două întreceri. Totuşi alergătorii africani au dominat Maratonul Internaţional Bucureşti, desfăşurat duminică, şi câştigat la masculin de kenyanul Victor Bushendich Chelokoi, iar la feminin de etiopiana Neri Tigist.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°