„Temeti-va cand altii se lacomesc si fiti lacomi, cand altii se tem”. Warren Buffett a confirmat acest principiu: investitiile efectuate pe timp de criza i-au adus deja cunoscutului om de afaceri un profit de 40%.
Cunoscutul om de afaceri american Warren Buffett, locul patru în clasamentul revistei Forbes al celor mai bogaţi pamanteni, a încasat venituri în valoare de 10 miliarde de dolari datorită investiţiilor (suma totala se ridica la 25,2 miliarde de dolari) în mari companii efectuate de la începutul crizei financiare mondiale. Iar această sumă continuă să crească, subliniaza, în ediţia sa electronică, cotidianul The Wall Street Journal.
Spre exemplu, holdingul de investiţii Berkshire Hathaway, controlat de Buffett, a obţinut un profit net de 680 milioane de dolari după returnarea de către Mars Food a unei datorii de 4,4 miliarde de dolari, contractat de o filială a acesteia, Wrigley, în anul 2008. În total, Buffett a investit în Wrigley aproximativ 6,5 miliarde de dolari.
Alte investiţii majore făcute de Buffett în anii de criză sunt cele în băncile Bank of America şi Goldman Sachs, câte 5 miliarde de dolari, în companiile General Electric şi Dow Chemical Company, câte 3 miliarde de dolari, precum şi în grupul Swiss Re - 2,7 miliarde de dolari.
Astfel, totalul profitului realizat de Buffet datorită investiţiilor a constituit 9,95 miliarde de dolari, iar această sumă continuă să crească, potrivit publicaţiei americane. Această strategie, remarcă ziarul, este în deplină concordanţă cu lozinca după care se ghidează cunoscutul om de afaceri: "Temeti-va cand altii se lacomesc si fiti lacomi, cand altii se tem”.