Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Creangă: „Nu este nimeni fără de greseală“

Publicat in Monitorul de Neamt, marți 8 octombrie 2013 ·

• fostul inspector scolar general a revenit la dragostea dintîi: PSD • Daniel Harpa, noul presedinte al organizatiei tîrgnemtene, a declarat că în perioada următoare vor mai depune adeziuni si alte persoane cunoscute • Emil Creangă s-a întors în organizatia PSD Tîrgu Neamt. Fostul inspector scolar general părăsise social - democratii în anul 2010 pentru a se înscrie în PDL, iar în 2012 a candidat sub sigla ARD la Senat. Primarul Daniel Harpa, noul presedinte al pesedistilor de sub Cetate, a declarat că în perioada următoare se vor alătura si alte persoane cunoscute din Tîrgu Neamt. „Domnul Emil Creangă si-a exprimat de mai demult dorinta să revină în PSD. Am avut discutii după cîstigarea alegerilor locale. A avut retineri la început, dar pînă la urmă si-a depus adeziunea. L-am primit cu plăcere, mai ales că a fost pesedist de-al nostru. Sînt sigur că va pune umărul pentru dezvoltarea organizatiei în vederea alegerilor care vor urma. Avem nevoie de oameni de valoare. Vor urma si alte persoane cunoscute din Tîrgu Neamt care si-au exprimat dorinta de a intra în PSD“. La rîndul său, Emil Creangă (foto), s-a declarat multumit că a revenit alături de fostii colegi. „Nu este nimeni fără de greseală. Lucrurile trebuie gîndite la început, dar analizînd după am constatat că locul meu este în organizatia PSD, unde am activat începînd din anul 1990. Am luat decizia să mă întorc lîngă colegii mei, dorind să punem umărul să realizăm lucruri frumoase în continuare. Mă bucur să lucrez cu domnul Daniel Harpa, este un primar destoinic, iar timpul va demonstra că alegerea sa a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-au luat cetătenii din Tîrgu Neamt“, a spus Emil Creangă. Prima sa iesire oficială ca nou membru PSD a fost la conferinta de alegeri de la sfîrsitul săptămînii trecute, cînd Daniel Harpa a fost ales cu unanimitate de voturi liderul pesedistilor tîrgnemteni. Potrivit

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 35 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 12 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 58 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°