Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marin Condescu, cercetat în libertate pentru comiterea a patru infracţiunii

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

„Baronul“ minerilor, Marin Condescu, va fi cercetat în libertate pentru infracţiunile faţă de care s-a dispus începerea urmăriri penale împotriva sa.

Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu şi al Federaţiei Naţionale Mine Energie, a venit, ieri, la audieri cu zâmbetul pe buze, însoţit de avocatul său. Acesta a declarat că nu ştie pentru ce a fost chemat. Condescu a recunoscut că au fost ridicate foarte multe documente, în urma celor cinci percheziţii care au fost efectuate şi că s-a întocmit un proces verbal: „Vin la audieri atunci când sunt chemat. Nu mi s-a spus despre ce sunt chemat. S-a făcut un proces verbal cu toate documentele care au fost ridicate“.

Peste două ore a stat Marin Condescu în sediul Poliţiei Gorj. Acesta a ieşit tot la fel de senin de cum a intrat. „Sunt lucruri care nu implică cu nimic clubul şi ne-am convins, încă o dată, chiar din ceea ce se cercetează că clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu nu a comis vreo faptă penală de-a lungul timpului. Am dat explicaţii pentru toate aspectele sesizate şi sperăm să fie favorabile. Se referă la acele contracate de cesiune şi la împrumuturile făcute de club. Toate împrumuturile au fost făcute pe căi legale. În acest dosar am calitatea de învinuit“.

Condescu a împrumutat clubul Pandurii

Marin Condescu susţine că a fost întrebat de anchetatori despre împrumuturile pe care le-a acordat clubului de fotbal, în perioadele în care se confrunta cu dificultăţi financiare. „Relaţia noastră cu Edenred, de când se numea Acor, a fost una normală şi nu este nimic ilegal în toate aceste contracte de cesiune. Împrumuturile s-au făcut prin bancă. Am făcut împrumuturi pentru Pandurii din anul 2009. Cel mai mare a fost de 500.000 de euro, iar ultimul a avut o valoare de 50.000 de euro, săptămâna trecută. Din punctul meu de vedere nu există nicio infracţiun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum o ora
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 54 minute
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

Francezii amenință că își vor face nevoile în râul SENA în semn de protest

Gandul acum 8 minute
Locuitorii din Paris au amenințat că își vor face nevoile în râul Sena, în semn de protest, supărați că autoritățile locale cheltuie mulți bani pentru curățarea acestuia. Potrivit Sky News, primarul Parisului ar fi trebuit să înnoate în râu pentru a

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum 3 ore
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 3 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

UPDATE - TASS: Trei morţi şi 100 de răniţi la Sevastopol în urma unui atac cu rachete ucrainene - VIDEO / Rusia consideră că SUA sunt responsabile şi ameninţă cu un „răspuns”

News.ro acum 41 minute
Un atac ucrainean cu rachete a ucis trei persoane, printre care un copil de doi ani, şi a rănit aproape 100, duminică, la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează agenţia oficială rusă TASS. Acest oraş portuar

Mesajul selecţionerului Edward Iordănescu după înfrângerea cu Belgia la Euro: „Am dat totul pentru România şi pentru români"

Mediafax acum o ora
După meciul pierdut sâmbătă cu 2-0 de Belgia la Euro 2024, selecţionerul României, Edward Iordănescu, a transmis un mesaj de recunoştinţă faţă de suporterii şi întregul popor român. El a subliniat sacrificiul şi lupta jucătorilor din teren, care „au

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 5 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°